După câștigarea Ligii Campionilor, sâmbătă, Thomas Tuchel a avut prima întâlnire de la instalarea sa pe banca lui Chelsea cu patronul londonezilor, Roman Abramovic. Antrenorul are și o dorință după cucerirea celei mai importante competiții europene inter-cluburi.

HotNews.roFoto: Hotnews

De la numirea lui în ianuarie ca antrenor principal, Tuchel a avut prima întâlnire cu patronul Roman Abramovic abia după finala de sâmbătă, de la Porto, pe gazonul Stadionului Dragao.

Ce doleanță are Thomas Tuchel

  • „Nu sunt nici măcar sută la sigur, dar poate că am un nou contract acum. Se poate, patronul a spus ceva despre asta, dar nu ştiu. Deci, să verificăm mai întâi acest lucru.
  • Am vorbit cu patronul chiar acum pe teren, acesta a fost cel mai bun moment pentru o primă întâlnire. Sau cel mai rău, pentru că este greu să mai ai parte de un astfel de succes. Vom vorbi și mâine aştept cu nerăbdare acest lucru.
  • Îl pot asigura că voi rămâne înfometat de trofee, că vreau titlul următor şi mă simt absolut fericit, ca parte a unui club cu adevărat ambiţios. Asta se potriveşte perfect credinţei mele şi pasiunii mele pentru fotbal în acest moment. Aşadar, dorinţa mea este să obţin mai multe victorii, să cresc ca antrenor şi să împing grupul până la limită încă din prima zi a sezonului următor.
  • Suntem în contact (n. r. Tuchel cu Ibramovic), dar nu personal, el ştie ce se întâmplă direct de la mine. Dar acum a fost benefic să-l cunosc", a spus Tuchel în conferinţa de presă, potrivit Daily Mail.

Cand l-a înlocuit pe Frank Lampard, în ianuarie, Tuchel a semnat un contract pe 18 luni şi acum doreşte unul până în 2023. De la venirea lui pe Stamford Bridge, Chelsea a reușit clasarea pe locul 4 în campionat, cucerirea Champions League şi a câştigarea Cupei Angliei.

Trei meciuri a jucat Chelsea cu Manchester City, campioana din Premier League, de la venirea tehnicianului german. Londonezii le-au câştigat pe toate.

În ultimul meci direct disputat, sâmbătă, Chelsea Londra a cucerit Liga Campionilor, învingând, cu scorul de 1-0 echipa lui Pep Guardiola. Golul a fost marcat de Havertz, în minutul 42, potrivit News.ro.

Te-ar putea interesa și: