Adrian Mutu a părăsit naționala Under 21 a României și este noul antrenor al nou promovatei FC U Craiova 1948. ​

Adrian MutuFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

„Adrian Mutu este noul antrenor al Fotbal Club Universitatea 1948! a semnat un contract pe 2 ani cu Ştiinţa!", a anunţat gruparea patronată de Adrian Mititelu, pe Facebook.

În vârstă de 42 de ani, Mutu, 77 de selecţii ca jucător şi 35 de goluri la echipa naţională, a mai antrenat la nivel de cluburi pe FC Voluntari şi echipa de tineret a grupării Al Wahda din Emiratele Arabe Unite.

El a preluat naţionala de tineret în 2019 şi a calificat-o la turneul final al Campioantului European din acest an. Tricolorii "mici" nu au trecut de faza grupelor la turneul final, deşi au fost neînvinşi şi au acumulat cinci puncte, clasându-se după Olanda şi Germania, potrivit News.ro.

După un sezon în care a reușit să o ducă pe Universitatea Craiova 1948 în Liga 1,Eugen Trică s-a despărțit acum mai puțin de o săptămână de echipacu care a câștigat în acest an play-off-ul Ligii 2. Toate acestea după ce U Craiova dezmințea orice intenție de a-l da afară pe tehnician.