​Clubul Internazionale Milano, câştigătorul titlului în Italia în acest an, a anunţat, miercuri, că se desparte de tehnicianul Antonio Conte. MiIanezii s-au orientat rapid către un nou tehnician, ofertându-l pe Simone Inzaghi, antrenorul cu rezultate bune la echipa Lazio în ultimii cinci ani.

Stefan RaduFoto: LiveMedia/IPA / Sipa Press / Profimedia

Inzaghi, 45 de ani, e la final de contract cu Lazio, dar cele două părţi conveniseră asupra prelungirii înţelegerii, urmând a fi puse doar semnăturile pe acte. Însă fostul atacant nu a rezistat "cântecului de sirenă" venit de la Milano, spre surpriza şi dezamăgirea romanilor.

"Respectăm răzgândirea unui antrenor şi, în primul rând, a unui jucător (n.r. - Inzaghi a jucat la echipa Lazio între 1999 şi 2010) care de mulţi ani şi-a legat numele de familia Lazio şi de numeroasele succese ", a fost comunicatul acid al clubului Lazio, emis joi seară.

Însă Simone Inzaghi nu va merge cu mâna goală la Inter. Fundaşul Ştefan Radu, jucătorul cu cele mai multe prezenţe în tricoul lui Lazio din istorie, 412, ar urma să-şi însoţească antrenorul la formaţia din nordul Italiei, potrivit Gazzetta dello Sport.

Radu, 34 de ani, pe "Olimpico" din ianuarie 2008, este şi el la final de contract, dar, potrivit sursei citate, nu a primit încă o propunere de prelungire a înţelegerii.

Radu şi Inzaghi fac o echipă sudată. În urmă cu doi ani, antrenorul a insistat să i se prelungească românului contractul, deşi conducerea clubului nu-l mai dorea.

"Relaţia dintre cei doi este puternică (n.r. - au fost şi coechipieri) şi având în vedere că mai multor fundaşi de la Inter urmează să le expire contractele (n.r. - D'Ambrosio, Kolarov şi Ranocchia), Radu, care câştigă 1,3 milioane pe sezon la Lazio, este o soluţie bună", a scris Gazzetta dello Sport.

Ştefan Radu a avut 33 de apariţii pentru Lazio în sezonul recent încheiat.

Situaţia este asemănătoare cu ce s-a întâmplat în 2004, când Roberto Mancini, antrenor la Lazio la acea vreme, a părăsit Roma pentru a merge la Inter. Împreună cu antrenorul, Mihajlovic şi Favalli au aterizat, de asemenea, la Milano, precum şi Stankovic, care a ajuns cu câteva luni mai devreme. Tot din acest motiv, la Roma, fanii echipei Lazio se tem că ar putea să nu plece doar Inzaghi, a conchis sursa citată, potrivit News.ro.