Proaspăt campioană a Italiei, Inter Milano a anunțat, miercuri, că a ajuns la un acord pentru rezilierea consensuală a contractului cu antrenorul Antonio Conte.

Antonio ConteFoto: Inter.it

"FC Internazionale Milano anunță că a ajuns la un acord pentru rezilierea consensuală a contractului cu antrenorul Antonio Conte. Întregul club ar dori să îi mulțumească lui Antonio pentru munca extraordinară depusă, culminând cu cucerirea celui de-al 19-lea Scudetto. Antonio Conte va rămâne pentru totdeauna în istoria clubului nostru", se arată într-un comunicat al clubului Inter.

Potrivit Gazzetta Dello Sport, Conte (care intra în ultimul an de contract și ar fi trebuit să încaseze 13.5 milioane de euro) va primi o despăgubire în valoare de aproximativ 7.75 milioane de euro pentru întreruperea înțelegerii înainte de termen.