Răzvan Burleanu, președintele FRF, a discutat, luni, despre viitorul naționalei Under 21 a României, oficialul de la Casa Fotbalului precizând că Adrian Mutu va fi foarte greu de ținut în continuare pe banca tehnică a "tineretului".

Adrian MutuFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

Mutu, oferte multe - Va pleca de la Under 21

"Şansele de a continua sunt foarte mici, are multe oferte, inclusiv din străinătate. În jurul datei de 1 iulie trebuie să cunoaştem numele noului selecţioner. El discută cu directorul tehnic, mereu şi-a dorit să antreneze o echipă de club.

Adi este un antrenor profesionist, dedicat munceşte mult şi foarte priceput. Sunt încrezător că va face treabă bună la orice club dacă va avea linişte şi nu va avea nicio imixtitudine în munca lui" - Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă.

Adrian Mutu a preluat naționala Under 21 a României în ianuarie 2020, el venind în locul lui Mirel Rădoi (ajuns la prima reprezentativă).

Despre Mutu au existat zvonuri în ultima perioadă că ar putea ajunge chiar la CFR Cluj, cunoscută fiind relația de prietenie pe care o are cu Neluțu Varga, patronul campioanei României.

Despre Adrian Mutu

Adrian Mutu are 77 de selecții în tricoul echipei naționale și este golgeterul all-time al României, la egalitate cu Gheorghe Hagi, cu 35 de reușite.

În cariera sa de fotbalist a evoluat la FC Argeș, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Tg. Mureș.

Până în prezent, a pregătit pe FC Voluntari, echipa U21 a lui Al Wahda și naționala de tineret a României.

Înainte de a avea rolul de antrenor la Voluntari, în perioada 2017-2018, Adrian Mutu a fost manager sportiv în cadrul FRF, având în responsabilitate relația echipei naționale cu cluburile din țară și din străinătate.

Ofertele din Liga 1

"Ce pot să vă spun eu acum e că sunt în negocieri cu mai multe echipe. Este şi FC U printre acele echipe. Sunt în negocieri şi vom vedea ce se va întâmpla. Pe listă este şi FC U Craiova 1948, care este o echipă superinteresantă. Ce pot să spun e că vreau să antrenez un club, cu un proiect serios, care vrea să facă performanţă, cum vreau şi eu" - Adrian Mutu pentru as.ro.