International Football Association Board (IFAB), organismul care stabileşte Legile Jocului, a introdus modificări în vederea simplificării regulii hențului, după un sezon afectat de această problemă.

Hentul in fotbalFoto: Ryan Browne/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

IFAB susține că "nu orice contact al mingii cu mâna sau braţul constituie o infracţiune”, menționând astfel trei situaţii în care henţul poate fi sancţionat.

Se dictează henț dacă un jucător:

  • Atinge intenţionat mingea cu mâna sau braţul, de exemplu prin deplasarea spre mingea a acestor părţi ale corpului;
  • Atinge mingea cu mâna sau braţul atunci când mâna sau braţul sunt poziţionate într-un mod nefiresc, determinând corpul să ocupe mai mult spaţiu. Se consideră că un jucător şi-a făcut corpul să ocupe mai mult spaţiu într-un mod nefiresc atunci când poziţia mâinii sau braţului său nu este o consecinţă a mişcării corpului său în acea acţiune anume sau nu poate fi justificată de o astfel de mişcare. Aşezând mâna sau braţul în această poziţie, jucătorul riscă lovirea mingii de către acea parte a corpului său şi aceasta constituie o infracţiune;
  • Înscrie un gol în poarta adversarului (direct cu mâna sau braţul, chiar dacă acţiunea are loc accidental, sau imediat după ce mingea îi atinge mâna sau braţul, chiar şi într-un mod întâmplător.

Ceea ce nu se schimbă este ce parte a braţului este luată în considerare la henţ. Prin urmare, partea inferioară a umărului nu este henţ, în timp ce dacă mingea este atinsă cu o altă parte a braţului, poate fi dictată o sancţiune.

În legătură cu acest subiect, lucrurile se schimbă atunci când se determină dacă un jucător se află într-o poziţie de ofsaid, deoarece mâinile şi braţele jucătorilor nu vor fi luate în considerare, iar axila va fi luată ca referinţă pentru a trasa linia.

„Pentru a determina în mod clar infracţiunile de ofsaid, limita superioară a braţului coincide cu punctul inferior al axilei”, se arată în punctul 1 al regulii ofsaidului.

Modificarea regulamentelor va intra în vigoare de la 1 iulie, dar la competiţiile care încep în iunie, cum este Euro 2020, se pot aplica noile reguli, potrivit News.ro.

Sursa foto: thefa.com