Emmanuel Macron s-a exprimat, miercuri, despre lotul Franţei pentru Euro-2020, subliniind că el şi selecţionerul Didier Deschamps au cele mai dificile funcţii din republică, deoarece sunt 68 de milioane de francezi care cred că ar lua decizii mai bune ca ei.

Emmanuel MacronFoto: FREDERICK FLORIN / AFP / Profimedia

"Mereu am spus că sunt două funcţii grele. Cea de preşedinte al Franţei şi cea de selecţioner, pentru că sunt 68 de milioane de francezi convinşi că au idei mai bune. Eu sunt unul dintre cei 68 de milioane care spune în fiecare dimineaţă "aş fi făcut asta sau altceva dacă eram Didier Deschamps", a declarat Macron.

Macron a mai spus că are încredere în lotul selecţionat de Didier Deschamps, în care revine şi Karim Benzema.

"Deschamps a arătat că ştie să facă un colectiv, că stie să-i dea încredere şi cred că a făcut alegerile bune. Sunt bucuros pentru jucătorii selecţionaţi. Cred că a adunat cea mai bună echipă posibilă", a menţionat Macron.

La Euro 2020, Franţa va evolua în grupă cu Germania, Ungaria şi Portugalia, informează News.ro.