În urma informațiilor apărute că antrenorul Eugen Trică, cel care tocmai a promovat cu U Craiova 1948 în Liga 1, va fi înlăturat de pe bancă, oltenii au ținut să dezmintă aceste zvonuri.

Eugen TricaFoto: fcuniversitatea.ro

„În urma zvonurilor legate de o posibilă despărţire de antrenorul Ştiinţei, Eugen Trică, apărute în presă, facem precizarea că acest lucru nu este adevărat iar orice discuţie în jurul acestui subiect este anodin. Odată cu revenirea echipei în Liga 1, singurele scopuri pe care le au anumite articole sunt de a destabiliza clubul, prin dezinformări”, se arată pe pagina de Facebook a Fotbal Club Universitatea 1949.

ASU Poli Timișoara și CS Mioveni au terminat la egalitate, luni, scor 2-2, meciul disputat în penultima etapă din play-off-ul Ligii 2. În urma acestui rezultat, Rapid București promovase matematic în prima ligă.

Derbiul de luni dintre Craiova și Rapid, încheiat 3-1, a fost doar de palmares pentru cele două formații care deja promovaseră pe prima scenă a fotbalului românesc. Astfel, U Craiova 1948 a câștigat play-off-ul Ligii 2, în timp ce Rapid a reușit să obțină al doilea loc.

După meciul desfășurat între cele două echipe, în presă au apărut mai multe articole conform cărora conducerea Craiovei i-ar căuta deja înlocuitor lui Trică.