Andres Iniesta a semnat un nou contract, valabil pe doi ani, cu echipa din liga japoneză de fotbal Vissel Kobe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iniesta joacă la Vissel Kobe din 2018 și a cucerit două titluri naționale cu aceștia.

„Astăzi este o zi specială, iar continuarea legăturii cu Vissel Kobe pentru încă doi ani mă face să fiu foarte încântat", a declarat jucătorul într-o conferinţă de presă la Tokyo, în aceeaşi zi în care a împlinit 37 de ani.

„Eu şi familia mea mulţumim poporului japonez. Cu dragostea, respectul şi ospitalitatea lor au făcut ca locul acesta să devină casa noastră", a adăugat Iniesta.

Fostul mijlocaş al Barcelonei, campion mondial şi european cu selecţionata Spaniei, a subliniat că se simte încă "foarte puternic" şi cu "motivaţia de a continua să facă clubul să crească", în cadrul unei întâlniri cu proprietarul clubului şi gigantul comerţului electronic Rakuten, Hiroshi Mikitani, potrivit EFE citat de Agerpres.

Iniesta are nouă titluri de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor cu FC Barcelona, unde a jucat din 2002 până în 2018.