Forul de conducere al fotbalului european şi-a anunţat bilanţul economic pentru ultimul sezon, 2019/2020, iar echipele au primit cu jumătate de miliard de euro mai puțin din partea UEFA.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

În timp ce cluburile au împărţit 3,093 miliarde de euro între ele în sezonul 2018/19, această sumă s-a redus la 2,417 miliarde de euro în următoarea campanie.

Veniturile obţinute de echipele din Liga Campionilor au scăzut și ele de la 1,96 miliarde de euro la 1,64 miliarde de euro, în timp ce în Europa League, suma de 559 milioane de euro din 2018/2019 a coborât la 478 milioane de euro, ediţia următoare.

În ceea ce priveşte Liga Naţiunilor, de la 551 milioane de euro câştigaţi în 2018/19, premiile totale s-au redus la 278 milioane de euro în sezonul următor, potrivit News.ro.

Cât au câștigat marile echipe europene

Dintre echipele care au evoluat în Liga Campionilor sezonul trecut, finalista Paris Saint-Germain a câştigat cea mai mare sumă, 126,80 milioane de euro, urmată îndeaproape de campioana sezonului trecut, Bayern Munchen, cu 125,45 milioane de euro.

În Spania, Barcelona a fost singura echipă care a câştigat peste 100 de milioane de euro (100,251), urmată de Atletico Madrid, cu 91,45 milioane de euro, şi de Real Madrid, cu 80,84 milioane de euro.

Cele trei echipe engleze cu cel mai mare câştig din Liga Campionilor au fost Manchester City, Liverpool şi Chelsea, cu 94,74 milioane de euro, 79,57 milioane de euro şi, respectiv, 78,56 milioane de euro.

În Italia, Juventus a primit 84,09 milioane de euro, cea mai mare sumă.

În Europa de Est, Slavia Praga, echipa lui Nicolae Stanciu, a încasat 18,274 milioane de euro.

Lider din punct de vedere al premiilor este în această parte a Europei Şahtior Doneţk, cu 43,12 milioane de euro.

Ţinând cont de aceste scăderi în încasări, este de înţeles de ce cluburile mari au apelat la proiectul Superligii europeane.

Fiecare club ar fi câştigat 300 de milioane de euro pentru a intra în Superligă, iar 400 de milioane de euro ar fi fost acordate câştigătoarei fiecărei ediţii. În schimb, cluburile au primit o treime din această sumă în cel mai bun caz prin participarea lor în Liga Campionilor.