CSU Craiova continuă lupta pentru titlu. După ce s-a impus în fața CFR-ului în runda precedentă, echipa antrenată de Marinos Ouzounidis a câștigat și în fața celor de la FCSB, joi, în etapa a patra a play-off-ului din Liga 1, scor 2-0.

Foto:

Pentru învingători au marcat Cicâldău ('38) și Nistor ('63 - gafă imensă a portarului Vlad).

În minutul 54, Vătăjelu (Craiova) a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.

Au evoluat echipele:

CSU Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Acka, M. Constantin, N. Bancu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu (Screciu ’87), Cicâldău (Bic ‘87), Mitran (Tudorie ‘3, Căpăţână ‘57) – Ivan (Mamut ’87). Antrenor: Marinos Ouzounidis

FCSB: A. Vlad – Haruţ, I. Cristea, Miron, Radunovic – Moruţan, Şut, Ov. Popescu (Perianu ’73) – Ad. Niţă (Oaidă ‘41), Fl. Tănase, Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea

Clasament play-off:

1. CFR Cluj 41 puncte

2. FCSB 39

3. CSU Craiova 37

4. Sepsi Sf. Gheorghe 30

5. FC Botoșani 25

6. Academica Clinceni 22.

Cele două goluri:

*sursă: Look TV

Cele mai importante momente ale partidei dintre CSU Craiova și FCSB:

'63 Gol CSU Craiova! Nistor trage de la marginea careului, Vlad intervine greșit cu o singură mână și mingea intră în poartă.

'54 Vătăjelu îl lovește pe Octavian Popescu la marginea careului și primește al doilea cartonaș galben (a fost eliminat).

'47 Cicâldău trage din prima de la marginea careului, mingea trece puțin pe lângă bară.

'38 Gol CSU Craiova! Vătăjelu centrează, Cicâldău deviază și mingea intră în poartă după ce lovește bara.

'32 Vătăjelu primește cartonaș galben.

'6 Niță primește o pasă foarte bună pe culoar, dar nu ajunge la timp la minge și Pigliacelli îl blochează.

'4 Prima ocazie îi aparține lui Cicâldău, dar jucătorul oltenilor trimite peste poartă dintr-o poziție bună.