​Gaz Metan Mediaş a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), pe FC Hermannstadt, în primul meci al etapei a IV-a a play-out-ului Ligii I. Gazdele au ratat un penalti, în minutul 25.

Foto:

Pentru Hermannstadt a marcat Petrişor Petrescu '31, în timp ce Ricardo Valente a reușit o "dublă" pentru Gaz Metan ('20, '45+1).

0-1, min. 20: Deaconu a executat un corner de pe partea stângă şi Ricardo Valente, nemarcat de nimeni, a înscris cu capul din careul mic;

1-1, min. 31: Petrişor Petrescu a marcat spectaculos cu un şut de la 20 metri, dar golul a fost iniţial anulat pentru ofsaid. După mai multe discuţii între arbitrii şi jucători, golul a fost validat, spre nemulţumirea oaspeţilor. Antrenorul Mihai Teja a fost trimis în tribună după această fază, pentru proteste;

1-2, min. 45+1: Deaconu a centrat dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă şi Ricardo Valente a marcat din nou, deviind mingea cu capul în plasă.

În minutul 25, Yuri l-a faultat pe Sîntean în marginea careului şi arbitrul Radu Petrescu a dictat penalti. Petrişor Petrescu a executat pe centrul porţii şi Pleşca a respins cu pumnii balonul.

Deşi meciul a avut loc la Mediaş, a fost considerat pe teren propriu pentru echipa FC Hermannstadt, care îşi dispută jocurile de acasă în afara Sibiului, deoarece stadionul ei este în renovare, informează News.ro.

Au evoluat următoarele echipe:

FC Hermannstadt: Figueidero – Măţel (Aosman '64), Matricardi, I. Stoica, Opruţ (Vodă '88) – Addae (Dâlbea '88) – Belu-Iordache, Alhassan (Sebaihi '65), Sîntean (Bagarici '46), P. Petrescu – Yazalde. Antrenor Eugen Beza;

Gaz Metan: Pleşca – Baco, Yuri, Trif (Larie '66) – Butean, G. Moura, Alceus, Deaconu (Roberto Romeo '67), Velisar – Ciocan (Valente '15), V. Morar (Ze Manuel '56). Antrenor Mihai Teja.

Clasament play-out:

1. Chindia Târgovişte 29 puncte (5-0 golaveraj)

2. UTA Arad 25 (2-1)

3. Gaz Metan Mediaş 24 (7-4) / +1 meci

4. FC Argeş 24 (1-1)

5. FC Voluntari 23 (3-1)

6. Astra Giurgiu 23 (3-2)

7. FC Viitorul 19 (1-2)

8. FC Hermannstadt 16 (3-7) / +1 meci

9. Dinamo 15 (1-5)

10. Poli Iaşi 14 (0-3).

Rezumatul partidei:

*sursă: Look TV