Marele obiectiv al lui Mirel Rădoi la JO de la Tokyo

de L.V.A.     HotNews.ro
Miercuri, 21 aprilie 2021, 13:09 Sport | Fotbal


Mirel Radoi
Foto: frf.ro
Antrenorul selecționatei care va reprezenta România în competiția de fotbal a Jocurilor Olimpice la Tokyo, Mirel Rădoi, a oferit o primă reacție după aflarea adversarelor din faza grupelor.

Tricolorii fac parte din Grupa B a tureneului de fotbal din cadrul JO, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras.

Astfel, Mirel Rădoi susține că ”la prima vedere, pare o grupă bună, dar imprevizibilă, pentru că nu cunoaștem competiția și presiunea care vine odată cu participarea la Jocurile Olimpice”.

„Coreea de Sud este câștigătoarea Cupei Asiei la nivel U23, cu victorii pe linie, Noua Zeelandă a marcat 33 de goluri în 5 meciuri la turneul de calificare, iar Honduras, care se află la a patra participare consecutivă la Jocurile Olimpice, a eliminat SUA în calificări”, a adăugat tehnicianul în vârstă de 40 de ani.

„Nu mă aștept la meciuri ușoare, dar mergem cu aceeași încredere ca la Europeanul de tineret, fără să ne gândim că, după coeficient, am fost în ultima urnă valorică”, a mai declarat selecționerul naționalei de seniori a României.

„Am încredere că vom reuși o performanță importantă. Am spus-o și înainte de EURO 2019 că mergem la turneul final să facem viața grea oricărui adversar și să ne calificăm la Jocurile Olimpice. O spun și acum că îmi doresc o medalie olimpică”, evidențiază Rădoi.

Tehnicianul a încheiat prin a spune că speră ca cluburile să aibă înțelegere pentru a permite jucătorilor participarea la Tokyo, în vederea formării unui lot cât mai competitiv.

Ce spune regulamentul

Sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997, iar lotul final va fi format din 18 fotbaliști, dintre care maximum 3 peste limita de vârstă.

Vor mai fi 4 jucători pe lista suplimentară, la care se va apela în cazul unor indisponibilităţi.

Când vor avea loc meciurile:

22 iulie

Noua Zeelanda - Coreea de Sud
Honduras - România

25 iulie


Noua Zeelanda - Honduras
România - Coreea de Sud

28 iulie

România - Noua Zeelandă
Coreea de Sud - Honduras

Grupele de la JO Tokyo:

Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franța

Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, România

Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia

Grupa D: Brazilia, Germania, Coasta de Fildeș, Arabia Saudită

De știut:
  • Se vor califica în sferturi primele două clasate din fiecare grupă.
  • Dacă va ieși din Grupa B, România se va duela pentru un loc în semifinale cu locul 1 / locul 2 din Grupa A (una dintre echipele Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franța).
  • Turneul de fotbal din cadrul JO de la Tokyo va avea loc în perioada 22 iulie - 7 august 2021.
  • Meciurile României vor fi LiveText pe HotNews.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















895 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    JO (Miercuri, 21 aprilie 2021, 14:58)

    yol [utilizator]

    Mikey mouse cup!...pentru fotbal
  • -1 (1 vot)    
    Mergem la egal (Miercuri, 21 aprilie 2021, 15:26)

    HansBrinker [utilizator]

    E bun si locul 3 in grupa. Apoi, o dam cu oboseala, presiunea si baietii au luptat. Norocul maxim ar fi aia cu "eliminati, dar neinvinsi".


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by