Real Madrid nu a reușit să țină pasul cu rivala Atletico și a remizat, scor 0-0, duminică, contra lui Getafe. Nu doar că galacticii pierd șansa de a ține aproape de trupa lui Diego Simeone, dar pot pierde a doua poziție în clasament. ​

Karim BenzemaFoto: PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Profimedia

Chiar dacă Real avea nevoie de o victorie pentru a rămâne aproape de Atletico Madrid, care a reușit un 5-0 fără drept de apel în fața lui Betis, galacticii s-au împiedicat de locul 15 din La Liga, Getafe.

Echipa din a doua jumătate a clasamentului primei ligi spaniole a avut ocaziile în meciul contra lui Real Madrid, dominând și la șuturi pe poartă (6 vs 2).

Nimeni nu a reușit să-și treacă numele pe tabelă, astfel că meciul s-a terminat nedecis, 0-0.

Galacticii ocupă a doua poziție a clasamentului, cu 67 de puncte, dar pot fi depășiți de Barcelona (65 de puncte), catalanii având un meci mai puțin. Atletico Madrid este în continuare lider în La Liga, cu 70 de puncte adunate după 31 de meciuri disputate.

La Liga are un format cu 38 de etape, astfel că au mai rămas 7 până la aflarea deznodământului în ceea ce privește câștigătoarea titlului.

Au avut loc în etapa a 31-a din La Liga

Osasuna - Elche 2-0

(Baraja 38, Gonzalez-aut 68)

Sociedad - Sevilla 1-2

(Fernandez 5 / Fernando 22, En Nesyri 24)

Atletico Madrid - Eibar 5-0

(Correa 42, 44, Carrasco 49, Llorente 54, 68)

Alaves - Huesca 1-0

(Battaglia 85)

Betis - Valencia 2-2

(Fekir 13, Canales 43 / Guedes 22, Soler 61 pen)

Cadiz - Celta Vigo 0-0

Levante - Villarreal 1-5

(Malsa 21 / Postigo-aut 9, Moreno 13, Chukwueze 63, 75 Vezo aut 72)

Getafe-Real Madrid 0-0

Clasament

1. Atletico Madrid 70 puncte (+1 meci)

2. Real Madrid 67 (+1 meci)

3. Barcelona 65

4. Sevilla 64 (+1 meci) etc​

Rezumatul partidei

*Apasă pe watch on YouTube pentru a vedea imaginile