Războiul bogaților: Super Liga, anunțată oficial - Detalii despre competiția care "omoară" Champions League

de A.I.     HotNews.ro
Luni, 19 aprilie 2021, 9:25 Sport | Fotbal


Champions League
Foto: Uefa.com
Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, printr-un comunicat de presă al celor 12 cluburi fondatoare, informează lequipe.fr.

"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele
acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

"Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-l duce în locul pe care îl merită. Fotbalul este singurul sport global cu patru miliarde de fani şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să îndeplinim aşteptările suporterilor", a precizat Perez.

Potrivit BBC, Iniţiatorii au afirmt că pandemia globală a "accelerat instabilitatea în modelul economic european existent în fotbal”.

"În ultimele luni, a avut loc un dialog extins cu părţile interesate din fotbal cu privire la formatul viitor al competiţiilor europene.

Cluburile fondatoare cred că soluţiile propuse în urma acestor discuţii nu rezolvă probleme fundamentale, inclusiv necesitatea de a oferi meciuri de calitate superioară şi resurse financiare suplimentare pentru piramida globală a fotbalului", au precizat ei.

Preşedintele clubului Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat din Comitetul Executiv al UEFA şi din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), care a lucrat la reformele planificate ale Ligii Campionilor.

El a spus că grupările s-au "reunit în acest moment critic pentru a permite transformarea competiţiei europene, punând jocul pe care îl iubim pe o bază durabilă pentru viitorul pe termen lung”.

Co-preşedintele Manchester United, Joel Glazer, va fi vicepreşedinte al Super League.

"Prin reunirea celor mai mari cluburi şi jucători din lume pentru a juca pe tot parcursul sezonului, Super League va deschide un nou capitol pentru fotbalul european, asigurând o competiţie şi facilităţi de nivel mondial şi un sprijin financiar sporit pentru piramida mai largă a fotbalului", a afirmat el.

Cum va arăta noua competiție
  • Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
  • Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare.
  • Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.
  • Din sferturi, formatul va fi eliminatoriu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.
ESL spune că va genera mai mulţi bani decât Liga Campionilor şi ar avea ca rezultat o distribuţie mai mare a veniturilor în sport.

UEFA nici nu vrea să audă de așa ceva

Înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie , precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de superligă ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA, transmite News.ro.

“UEFA, federaţia engleză şi Premier League, federaţia spaniolă şi LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie A au aflat că unele cluburi din Anglia, Spania şi Italia ar putea plănui să anunţe înfiinţarea unei aşa-zise Super Ligă.

Dacă acest lucru se va întâmpla, vrem să reiterăm că noi – UEFA, FA, RFEF, FIGC, Premier League, LaLiga, Lega Serie A, dar şi FIFA şi toate federaţiile care ne sunt membre – vom rămâne uniţi în eforturile de a opri acest proiect cinic, proiect care se bazează pe interesul propriu al câtorva cluburi într-un moment în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult ca niciodată.

Vom analiza toate măsurile pe care le putem lua, la toate nivelurile, atât judiciar cât şi sportiv, pentru a preveni acest lucru. Fotbalul se bazează pe competiţii deschise şi merit sportiv, nu poate fi altfel.

După cum au anunţat anterior FIFA şi cele şase federaţii, cluburile în cauză vor primi interdicţie de participare în orice altă competiţie la nivel naţional, european sau mondial, iar jucătorii lor ar putea pierde oportunitatea de a-şi reprezenta echipele naţionale.

Le mulţumim cluburilor din alte ţări, în special celor franceze şi germane, care au refuzat să participe. Facem apel la toţi iubitorii fotbalului, suporteri şi politicieni, să ni se alăture în lupta împotriva unui astfel de proiect, dacă va fi anunţat. Acest interes propriu persistent al câtorva durează de prea mult timp. Ce e prea mult e prea mult”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5821 vizualizari

  • +3 (13 voturi)    
    Cine are nevoie de Superliga? (Luni, 19 aprilie 2021, 10:08)

    Imperialistu [utilizator]

    Inca o aiureala semnata Perez.
  • +12 (18 voturi)    
    cu alte cuvinte bogatii (Luni, 19 aprilie 2021, 10:23)

    liviu_ [utilizator]

    cu bogatii si sarakii da-i in plm,...

    si asa CL nu mai era a campionilor si asa toate cupele europene favorizeaza clar echipele bogate,m ai facem si liga asta...

    si nici macar nu ii vad rostul. o liga lipsita de identitate: nu e lutpa intre tari, sau cluburi sa vezi cine e cel mai bun... e un campionat intre o mana de tari fara o mizza reala si in care chiar si daca termini pe locu 13 din 12 , tot acolo o sa te lupti la anu. e practiv imposibil sa ajungi acolo ca o echipa saraca.... CARE E SCOPUL?!
    doar bani de la fraierii care se uita la voi?! O sa mearga 2-3 ani si apoi oamenii o sa se plictiseasca!
    ustiu ce sa zic... foamea in fotbal e atat de mare incat desi am iubit toata viata sportul asta incepe sa mi se ia rau de tot!
    • -5 (9 voturi)    
      Fotbalul este demult deja... (Luni, 19 aprilie 2021, 15:02)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      ...un joc "pay to win". Nicio noutate. Nici acum o echipa saraca nu poate ajunge acolo. Pentru noi ca spectatori insa ar fi un spectacol fatastic saptamanal. Ce preferi sa vezi Liverpool-Real, Barca-Bayern si Juventus-PSG sau Burnley-Sheffield, Alavez-Eibar si Sasuolo-Cremona?
      • +2 (2 voturi)    
        Devine monoton (Luni, 19 aprilie 2021, 22:08)

        kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui grongobar

        Ce poate fi interesant cand campionatele interne sunt castigate de aceleasi echipe ? E ca si cum ai manca zilnic cartofi proajiti.
  • +12 (12 voturi)    
    :$£€ (Luni, 19 aprilie 2021, 10:28)

    bancheru83 [utilizator]

    is all about!
  • 0 (12 voturi)    
    Inca o aiureala (Luni, 19 aprilie 2021, 10:28)

    Imperialistu [utilizator]

    semnata F. Perez.
  • +8 (14 voturi)    
    si care (Luni, 19 aprilie 2021, 10:32)

    nahir [utilizator]

    ar fi beneficiul, in afara plimbarii gramezilor de bani intre ele? Niciunul.
    • -1 (3 voturi)    
      venituri ptr scopuri caritabile ? (Luni, 19 aprilie 2021, 15:38)

      Kvothe [utilizator] i-a raspuns lui nahir

      nu, cluburile bogate se vor imbogati si mai mult daca vor juca si in UEFA-CL (ei zic ca vor genera venituri de 4 miliare, mai mult decat champions league). Daca ar dona banii aia pentru scopuri caritabile nu as fi impotriva..
      • +2 (6 voturi)    
        daca ar dona? :))))) (Luni, 19 aprilie 2021, 16:26)

        Adry@n [utilizator] i-a raspuns lui Kvothe

        Bubuie mintea.
        Nu am auzit o companie privata care sa faca bani si sa spuna ca daca face profit mai mare il doneaza :)))
        Deci vor face mai multi bani si vor distruge campionatele nationale devenind singurele candidate la titlu?!... ahammmm acum inteleg!
  • +6 (14 voturi)    
    super tare (Luni, 19 aprilie 2021, 10:37)

    Adry@n [utilizator]

    Bravo tata, e ca si cum in spatele blocului se strang 100 de copii sa joace fotbal si in loc sa se faca 8 echipe + ceva rezerve, se fac 2 echipe si restu se uita la ei. Jmecherii cartierului joaca intre ei, nu conteaza daca sunt cei mai buni sau nu dar ei joaca si nimeni nu poate sa zica nimic :)))
    Cum sa faci o super liga europeana si sa ai 6 echipe englezesti, iar daca castiga campionatu alta, vor juca 7 din anglia. Tare rau cum echipe precum inter sau ac milano vor face parte no matter what, atletico e de ceva ani pe val, dar alta data era sevilia alta data era valencia, echipele astea sunt batute in cuie desi ele pot fi undeva pe locul 30-40 in clasamentul europea in anii urmatori.

    Sper sa fie boicotata aceasta liga (de fanii fotbalului european) pentru ca e discriminatorie. Nu sunt criterii de performanta cum sunt in UCL sau EL sau alte ligi, nu tata noi jucam anual ca asa ne-am gandit noi.
    Da vrem mai multe meciuri tari, dar barcelona a avut si ani de rahat doar pentru ca e barcelona nu inseamna ca e cea mai tare. Sa ne amintim de liverpool unde a fost ani de-a randu, sau Arsenal sa nu mai zic de Manchester, ambele... sau de atletico.
    Deci liga e pe baza de nume nu pe baza de valoare... pacat!
    Una era sa zica, primele 6 campionate dau primele 2 echipe urmatoarele 4 cate o echipa si asta e super liga!
  • +6 (10 voturi)    
    O speranta (Luni, 19 aprilie 2021, 11:20)

    JohnnyBGoode [utilizator]

    Pentru mine asta e o speranta ca "regele" sporturilor isi incepe decaderea. Prea multi bani, prea multi doctori, prea multe interese care au transformat sportul intr-o afacere.

    Cum spunea Radu Banciu intr-un interviu fenomenal: "Se concurează, se cîştigă bani, se dau medalii, diplome, felicitări, ursuleţi de ciocolată, dar nu mai este sport, nu mai este noţiunea aia de întrecere primitivă."

    Din pacate cam asa e tot sportul profesionist.
  • -2 (8 voturi)    
    E pe bani (Luni, 19 aprilie 2021, 15:20)

    mescaline [utilizator]

    Sunt afaceri care ruleaza sume enorme, daca nu li se pare ca modelul de business care-i avantajeaza e alaturi de Otelul, asta e.

    Daca vor reusi sa-l faca atractiv si de succes, e treaba lor, nu vad cu ce drept le interzice UEFA sa incerce.
    • 0 (6 voturi)    
      pentru ca vor distruge campionatele (Luni, 19 aprilie 2021, 16:48)

      Adry@n [utilizator] i-a raspuns lui mescaline

      pentru ca vor distruge campionatele nationale si europene.
      Practic ei isi fac o liga unde doar ei participa, ca nu e asa ?... doar ei au fondat liga!
      Fiind meciuri intre "super echipe" de cateva ori pe saptamana vor atrage multi bani si astfel se imbogatesc. UCL nu mai e atractiva deci premii mici pentru echipe precum porto, sporting, ajax steaua napoli valencia... si lista poate continua.
      Si apoi te intrebi daca mai exista concurenta in ligile nationale? o echipa precum Napoli sau Lazio sau Roma azi joaca de la egal la egal cu milan, dar maine aia o devina pepeniera pt alea 3 echipe din superliga si cum o fi corectitudinea asta sportiva? Cum ai vrea tu ca la un campionat mondial sa nu mai fie toate echipele calificate si doar Brazilia, Germania, Franta, Anglia Italia si eventual Uruguai ca are trofee, FOREVER!? Si asta e... ce pierdem timpu cu Islanda sau alte balarii precum Danemarca, Armenia, Costa Rica.
      Ce ar fi sa transpunem modelul asta si in viata de zi cu zi?
      Sa facem o autostrada din contributiile salariale si sa lasam sa circule pe acea autostrada doar aia ce au venituri bune si masini performante!?
      Au inceput cu Brexitu, ca vezi doamne o ducem bine si nu mai vrem sa fim cu restu pleviii, apoi aia din catalonia, ca vezi doamne o duc bine si nu mai vor sa imparta bunastarea cu restu tarii, apoi aia de prin tirolul de sud vroiau sa fie independenti de restu saracilor din italia...
      Castiga super bani din UCL, dar nu tata vor mai mult, ca doar cum pot sa cumpere ei jucatori de 200 de milioane de euro daca nu castiga si mai mult...
  • 0 (4 voturi)    
    e dreptul lor (Luni, 19 aprilie 2021, 17:46)

    eyesopen [utilizator]

    sunt organizatii private, au dreptul sa organizeze ce si cum au chef.
    altfel, pe modelul comunist promovat (din interes) de uefa, am putea fi obligati si noi intr-o zi, daca ne adunam sa jucam o miuta, sa-l bagam intr-o echipa si pe neica-nimeni care trece pe-acolo. ce daca n-are vreo treaba nici cu grupul nostru care plateste pentru inchirierea terenului, nici cu fotbalul? sa intre si el pe teren, sa fie egalitate, sa nu discriminam.
    • -1 (3 voturi)    
      uita-te in usa (Luni, 19 aprilie 2021, 19:29)

      Adry@n [utilizator] i-a raspuns lui eyesopen

      uita-te in usa prietene, fara retrogradare fara criterii de participare. Liga este proprietatea echipelor si nici una nu retrogradeaza, daca vrea cineva sa joace in liga tre sa plateasca peste 100milioane is la fel nimeni nu retrogradeaza...doar se mareste numarul.

      Vezi tu, nu ai cum sa intelegi ce a fost UCL, care se numea cupa campionilor europeni si exact din toate echipele campioane ale europei era formata. Intre timp tot astea bogate s-au trezit ca vor un coeficient, ca nu li se pare normal sa joace cu sarmantai de prin alte tari si ca vor sa fie mai multe valoroase.
      Problema nu este ca sunte echipe valoroase in superliga asta ci ca nu exista un criteriu de bun simt de participare, cum adica noi am facut liga si noi jucam in ea...

      Daca celelalte sunt neica nimeni asa cum zici tu, atunci neica nimeni ar trebui sa le zica jucati-va voi singuri miuta si ne jucam noi fotbal in campionat. Sa vedem cat timp rezistati ? se plictiseste lumea de voi sau nu?
      Fara a participa in camionat Barcelona nu exista, evident si celalte...fara nica nimeni astia care sa organizeze competitiile nationale si internationale barcelona nu putea juca de una singura. Asa ca sa zici sorry dar noi astia bogatii impartim banii ca si cand voi nu ati fii fost pe teren e MARE NESIMTIRE!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by