​Dinamo a fost învinsă de Astra Giurgiu, scor 1-0, în turul semifinalelor Cupei României, iar la finalul partidei antrenorul Gigi Mulțescu și-a anunțat demisia.

Gigi MultescuFoto: fcdinamo.ro
  • Potrivit gsp.ro, dinamoviștii s-au înțeles cu Dusan Uhrin Jr., iar antrenorul ceh va pregăti echipa în play-out.

Gigi Mulțescu, după Astra Giurgiu vs Dinamo București 1-0

"Nu mă întrebați de jocul de vineri pentru că nu voi mai fi aici! O să îmi depun demisia pe cale amiabilă! Nu mai există nicio șansă să mă răzgândesc. E un cumul de factori. Mă opresc aici!

Nu i-am anunțat pe jucători încă. Vă anunț acum pe dumneavoastră! De mâine nu voi mai fi antrenorul lui Dinamo. Voiam să îmi dau demisia de la meciul trecut, dar nu voiam să fac valuri pentru acest meci. Jucătorii aveau nevoie de liniște.

Meciul de astăzi a fost foarte echilibrat şi meciurile dinainte, la fel. Lipseşte ceva, lipseşte scânteia, lipsesc nişte execuţii de excepţie ca să vină golul şi punctele şi să se decupleze de la neşansa care a fost în ultima perioadă, plus greşelile de arbitraj. Am înţeles că şi astăzi a fost un penalti. Vorbesc ca un om dinafară, echidistant.

Regret că nu am făcut ce aşteptau suporterii şi toată suflarea dinamovistă. Îmi pare rău şi îmi cer scuze că nu am putut să fac mai mult, dar asta a fost maximum din ce puteam. Nici eu nu am fost foarte bine ajutat.

Cred că mai sunt șanse de salvare și cred că mai sunt antrenori care ar vrea să preia echipa", a spus Gigi Mulțescu după meci.

Gigi Mulțescu a revenit la Dinamo la jumătatea lunii martie (l-a înlocuit pe Ionel Gane). În cele patru meciuri disputate cu "Smurdul" pe banca tehnică, "câinii" au înregistrat patru înfrângeri (cu Poli Iași, CFR Cluj, Academica Clinceni și Astra Giurgiu).

Citește și: Cupa României: Astra Giurgiu, mai aproape de finală (1-0 vs Dinamo)