Florentino Perez, om de afaceri în vârstă de 74 de ani, a fost ales a șasea oară în funcția de președinte al clubului Real Madrid. Acesta a fost singurul candidat al alegerilor.

Florentino PerezFoto: LLUIS GENE / AFP / Profimedia

O singură candidatură a fost validată de către comitetul electoral şi, în virtutea articolului 40, alineatul E, punctul 2 din statutul în vigoare al clubului, Florentino Perez Rodriguez este desemnat preşedinte", a anunţat Real Madrid într-un comunicat preluat de Agerpres.

Comitetul electoral al clubului spaniol s-a reunit marți la ora 00:01, data limită de depunere a candidaturilor fiind luni până la miezul nopții.

Candidat unic, Florentino Perez a fost ales în mod automat ca preşedinte, iar reuniunea s-a încheiat la 00:15. Este al patrulea mandat consecutiv de președinte al omului de afaceri la conducerea clubului, acesta totalizând un număr de șase de-a lungul timpului.

Principalele sale obiective în acest nou mandat sunt finalizarea lucrărilor de renovare a stadionului Santiago Bernabeu, gestionarea finanţelor clubului după pandemie şi recrutarea lui Kylian Mbappe şi/sau Erling Haaland, noile staruri ale fotbalului mondial.

Florentino Perez este patron al Grupului ACS, specializat în construcţiile civile şi industriale. În vârstă de 74 de ani, acesta a revenit la cârma clubului Real Madrid în 2009, după un o primă etapă ca preşedinte al "galacticilor", între 2000 şi 2006. El a fost reales în 2013 şi 2017, fără să aibă vreun contracandidat.

În total, Florentino Perez a petrecut 18 ani în fruntea lui Real Madrid, timp în care clubul a obținut un total de 26 de trofee sub conducerea sa, fiind depăşit doar de legendarul preşedinte Santiago Bernabeu, sub comanda căruia madrilenii au cucerit 31 de titluri, între 1943 şi 1978.