​Euro 2020: Germania, Italia, Spania și Irlanda riscă să piardă statutul de țări gazdă

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Vineri, 9 aprilie 2021, 21:29 Sport | Fotbal


Euro 2020
Foto: Uefa.com
​Opt oraşe-gazdă la EURO 2020, printre care Bucureştiul, s-au angajat să primească spectatori, ceea ce lasă în suspans soarta oraşelor Munchen, Roma, Bilbao şi Dublin, a anunţat vineri Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), potrivit AFP.

Cele patru oraşe rămase "au până la 19 aprilie să ofere informaţii suplimentare legate de planurile lor, iar la acea dată va fi luată o decizie finală" referitoare la o eventuală delocalizare a unor meciuri, a explicat UEFA.

Germania, Italia, Spania şi Irlanda riscă să piardă statutul de ţări gazdă. UEFA cere de la mijlocul lui martie ca toate meciurile de la EURO 2020 să aibă loc cu spectatori, informează Agerpres.

Budapesta, foarte avansată cu campania sa de vaccinare, vizează tribune pline, "atât timp cât spectatorii îndeplinesc condiţiile stricte de intrare pe stadion", a precizat UEFA.

Vineri, premierul maghiar Viktor Orban a promis că toţi cetăţenii care cer acest lucru vor fi vaccinaţi până la startul turneului "şi ar putea participa la eveniment cu certificatul lor de vaccinare".

La rândul lor, Sankt Petersburg şi Baku au promis că stadioanele vor avea un grad de ocupare de 50% din capacitate, în timp ce Amsterdam, Bucureşti, Copenhaga şi Glasgow au promis un grad de ocupare între 25 şi 33%, iar Londra, "cel puţin 25%" pentru cele trei meciuri din faza grupelor, sperând la "o capacitate superioară" pentru semifinale şi finală.

UEFA a indicat că rambursarea biletelor suporterilor este posibilă până pe 22 aprilie şi a promis "acorduri speciale" în cazul delocalizării unor meciuri sau al disputării acestora în cele din urmă cu porţile închise.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania). România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală.

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat, marţi, că meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul EURO 2020 se vor desfăşura cu 13.000 de spectatori în tribune, reprezentând 25% din capacitatea Arenei Naţionale.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2099 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by