Octavian Șovre a ținut capul de afiș al săptămânii din fotbal după ce i-a cerut lui Erling Haaland un autograf. Ulterior, tușierul a spus și de ce a făcut acest lucru: din dorința de a aduna bani pentru o asociație specializată în tratarea copiilor cu autism din Bihor.

HotNews.roFoto: Hotnews

La doar câteva zile dupa acest episod, arbitrul de tușă a mai primit o veste: a fost înlocuit de CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor) din brigada care va conduce meciul dintre CS U Craiova și CFR Cluj, din etapa XXX a Ligii 1 la fotbal (va avea loc pe 11 aprilie, de la ora 21:30).

Conform gsp.ro, Octavian Șovre (47 de ani) ar fi trebuit să facă parte din brigada care va oficia la acest derbi al etapei din Liga 1, dar a fost schimbat cu Radu Ghinguleac.

Sursa citată pune înlocuirea lui Șovre pe seama incidentului cu Haaland, mediatizat atât în presa de la noi, cât și în cea din Vestul Europei.

S-ar putea să te intereseze și:

Adevăratul motiv pentru care Octavian Șovre i-a cerut autograf lui Haaland

VIDEO Moment controversat - Gestul asistentului Octavian Șovre pe tunel după City vs Dortmund: "Nu poţi face asta"