Un grup de fani ai lui Newcastle United încearcă să strângă fonduri pentru a cumpăra o parte din club, pe modelul suporterilor echipei Dinamo București. Proprietarul Mike Ashley a precizat că dorește să vândă gruparea de pe St James' Park.

HotNews.roFoto: Hotnews

Newcastle United Supporters Trust (NUST) le cere fanilor să contribuie „cu ce pot” la ”Angajamentul din 1892”, numele inițiativei provenind de la data înființării clubului englez, 9 decembrie 1892.

Decizia suporterilor de a pune bazele unui astfel de fond vine după ce finanțatorul Mike Ashley a anunțat că este hotărât să vândă clubul. Acesta a avut o ofertă de 300 de milioane de lire sterline din partea unui consorțiu din Arabia Saudită, dar afacerea nu s-a mai realizat.

Greg Tomlinson, președintele fondului, a declarat că fanii trebuie să-și arate susținerea față de club și prin fapte, nu doar prin vorbe, conform BBC Sport.

„De zeci de ani fanilor li s-a spus că sunt esența clubului, dar atunci când se iau decizii majore, sunt întotdeauna lăsați în afara lor. Este un fapt nefericit că în fotbal, ca și în viață, banii vorbesc”, a adăugat Tomlinson.

„Strângerea de fonduri ne va oferi sprijin financiar pentru a ne face auzite vocile în mod corespunzător, după ce clubul este în cele din urmă vândut”, a conchis președintele fondului proaspăt înființat.

Comitetul de organizare al ”Angajamentul din 1892” susține că acesta a durat trei ani pentru a fi înființat și este conceput pentru a proteja viitorul clubului.

Newcastle este pe locul 17 în clasament, după 30 de meciuri disputate în Premier League, la trei puncte deasupra locurilor de retrogradare.

„NUST își propune să construiască un fond cu bani care să le ofere suporterilor o mică parte din club dacă este vândut sau pentru ca fanii să fie gata să intervină pentru a ajuta la salvarea clubului în caz de retrogradare" se arată într-un comunicat al fondului înființat, care are mai mult de 14.000 de membri.

Fostul fundaș a lui Newcastle și al naționalei Angliei, Warren Barton, este unul dintre cei patru „gardieni” ai fondului, care îl include și pe deputatul local Ian Mearns.

NUST a încheiat prin a spune că dacă oferta sa de a cumpăra o parte a clubului nu va avea succes, toți banii vor fi donați unor organizații caritabile din nord-estul Angliei.

Te-ar putea interesa și: