Chelsea a fost învinsă acasă de West Bromwich Albion în runda a XXX-a din Premier League, scor 5-2. Din minutul 29 în 10 oameni, formația lui Thomas Tuchel nu a reușit să facă față și a primit 4 goluri consecutive, după ce a avut 1-0 pe tabelă.​

West Bromwich Albion a dat lovitura la LondraFoto: John Walton / PA Images / Profimedia

Pe Stamford Bridge, Chelsea a început bine meciul cu West Bromwitch deschizând scorul în minutul 27 prin Pulisic.

În minutul 29, Thiago Silva a primit al doilea galben după o încercare de tackling asupra lui Yokuslu, aflat la marginea careului celor de la Chelsea. După eliminarea lui Silva, jocul ”s-a rupt”, iar West Brom a marcat până la pauză de două ori prin Pereira, în prelungirile primei reprize (45+2 și 45+4).

După pauză, West Brom ”s-a dezlănțuit” și a marcat de alte trei ori. Robinson de două ori în minutele 63 și 90+1, și Diagne (minutul 68).

Chelsea a reușit să reducă diferența în minutul 71 prin Mount.

Londonezii rămân provizoriu pe loc de Champions League (poziția a patra), cu 51 de puncte, în timp ce West Brom este penultima din ierarhie, cu 21 de puncte.

Programul etapei XXX din Premier League

Sâmbătă, 3 aprilie

Leeds – Sheffield United (ora 17:00)

Leicester – Manchester City (ora 19:30)

Arsenal – Liverpool (ora 22:00)

Duminică, 4 aprilie

Southampton – Burnley (ora 14:00)

Newcastle – Tottenham (ora 16:00)

Aston Villa – Fulham (ora 18:30)

Manchester United – Brighton (ora 21:30)

Luni, 5 aprilie

Everton – Crystal Palace (ora 20:00)

Wolverhampton – West Ham​ (ora 22:15)