Învinși în război, victorioși pe teren - Moralul armenilor, ridicat de rezultatele echipei naționale

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 1 aprilie 2021, 17:08 Sport | Fotbal


Fani in tribuna la Armenia vs Romania
Foto: Aram Nersesyan / Sputnik / Profimedia
​Rezultatele echipei naţionale de fotbal, trei victorii, dintre care una împotriva României, în primele trei meciuri din preliminariile Cupei Mondiale 2022, le-au ridicat moralul armenilor după înfrângerea din războiul cu Azerbaidjanul din toamna anului trecut, scrie AFP

"Să câştigăm când am fost învinşi (...) Victoria echipei noastre este dedicată soldaţilor noştri, fraţilor noştri morţi" în conflictul din Nagorno-Karabah, a scris pe Facebook premierul Nikol Pashinyan.

Acest război, al doilea după cel câştigat de Erevan la începutul anilor 1990, s-a încheiat cu o înfrângere umilitoare, Azerbaidjanul recucerind teritorii extinse în şi jurul Nagorno-Karabah, regiune separatistă controlată de Armenia.

Acest dezastru a declanşat o criză politică, în luna iunie fiind programate alegeri parlamentare anticipate. Criza se adaugă unor vechi dificultăţi economice, agravate de pandemie.

Pe reţelele de socializare ca şi în stradă, comentariile au fost ditirambice după ce naţionala Armeniei a învins pe rând Liechtenstein (1-0), Islanda (2-0) şi România (3-2), trecând pe primul loc în Grupa J, cu 9 puncte, devansând Macedonia de Nord şi Germania (6 puncte).

"Vieţile noastre sunt grele, nu reuşim să ieşim din starea depresivă, dar victoria echipei noastre ne-a refăcut moralul şi a arătat că putem câştiga chiar şi în faţa unor adversari puternici", a comentat Khatchatour Kharatian, un suporter de 65 de ani.

Pentru o tânără din Erevan, Anouch Serobian, 29 de ani, această victorie arată că "atunci când suntem uniţi, când formăm o echipă, câştigăm de fiecare dată. Poporul nostru avea nevoie de această lecţie", a spus ea.

Seria de trei succese este o premieră pentru această ţară săracă din Caucaz, aflată doar pe locul 99 în clasamentul FIFA.

Armenia, care nu a participat la niciun turneu final, mai are, din septembrie până în noiembrie, şapte meciuri în această grupă, dintre care două cu Germania, una din forţele fotbalului mondial, informează Agerpres.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1505 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Stiam eu... (Joi, 1 aprilie 2021, 20:29)

    VOX. [utilizator]

    Ca romanii i-au lasat sa castige. Bravo baieti, un gest frumos!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by