Au marcat: Spertsyan '56, Haroyan '86, Barseghyan '89 (p) / Cicâldău '62, '72.
Declarații la finalul partidei:
"Ne-am retras la 2-1, mai ales după cartoaşul roşu, am încercat să menţinem rezultatul, dar din păcate am pierdut. Sunt trist, nu mă pot bucura, am dat două goluri, dar echipa a pierdut. Cred că trebuie să uităm acest meci, sunt încrezător pe viitor", a declarat Cicâldău la Pro X.
"M-aş fi bucurat să nu am această prestaţie şi să luăm cele trei puncte. A întâlnit o echipă deschisă şi la capitolul determinare au avut un plus şi cred că asta a făcut diferenţa. Atât s-a putut în această seară, atât am putut. Îmi pare rău că nu am putut mai mult. Nu-mi explic golurile primite pe final, probabil că trebuie să fim mult mai atenţi. Avem această problemă cu finalurile.
Trebuie să ne mobilizăm mai bine la următoarele partide. Este destul de greu din acest moment, dar nu imposibil. Trebuie să fim mult mai atenţi la tot ce ne spune de pe margine. Trebuie să avem puţin mai multă răutate. Sunt supărat şi este normal să fiu supărat. Am avut victoria în mână”, a spus Niţă la Pro X.
Mai au loc miercuri:
Germania - Macedonia de Nord (ora 21:45)
Liechtestein - Islanda (ora 21:45).
Clasament Grupa J:
1. Armenia 9 puncte (6-2 golaveraj) / 3 meciuri
2. Germania 6 (4-0) / 2
3. Macedonia de Nord 3 (7-3) / 2
4. Romania 3 (5-6) / 3
5. Islanda 0 (0-5) / 2
6. Liechtenstein 0 (0-6) / 2.
La Campionatul Mondial din 2022 se califică direct primul loc din grupă, iar locurile secunde urmează să dispute baraje.
De știut:
- În precedentele 4 meciuri directe, România nu pierduse niciodată cu Armenia: 3 victorii, un egal și un golaveraj de 10-1.
- La Erevan au fost 4.300 de spectatori în tribune, adica 30% din capacitatea stadionului Republican Vazgen Sargsyan.
Cele mai importante momente ale partidei dintre Armenia și România:
'90+2 Udo îi ia locul lui Barseghyan.
'90+1 Răzvan Marin trage peste poartă de la marginea careului.
Vor fi trei minute suplimentare.
'89 Gol Armenia! Barseghyan trimite cu mult calm lângă bară, Niță a sărit în direcția opusă.
'88 Crețu îl faultează pe Spertsyan în careu și arbitrul dictează penalty.
'86 Haroyan urmărește o centrare și înscrie. Golul este validat, deși reluările au arătat că acesta se afla în offside.
'86 Bancu nu este atent în apărare, Adamyan îi fură mingea și Toșca deviază în corner în ultimul moment.
'84 Shaghoyan încearcă o execuție cu mult efect, dar șutul său trece peste poartă.
'83 Niță are două intervenții foarte bune.
'81 Tricolorii pleacă pe contraatac, însă șutul lui Keșeru trece pe lângă poartă.
'81 Cicâldău și Man sunt schimbați cu Crețu și Mihăilă.
'77 Pușcaș îl faultează dur pe Calisir și primește cartonaș roșu.
'74 Tănase și Keșeru au intrat, Stanciu și Maxim au ieșit.
'72 Goool România! Maxim pasează pentru Bancu, acesta trimite o centrare în careu și Cicâldău înscrie cu o lovitură de cap!
'66 Bancu oprește un contraatac și ia galben (va lipsi în următorul meci).
'62 Goool România! Maxim driblează superb, Bancu trimite în fața porții și Cicâldău egalează.
'61 Barsegyan centrează perfect, Adamyan trimite cu capul lângă bară, dar Niță plonjează și respinge în corner.
'60 Pușcaș trimite cu capul, dar Yurchenko prinde fără probleme.
'59 Maxim primește cartonaș galben.
'56 Gol Armenia! Spertsyan avansează în teren, trage de la marginea careului, mingea este deviată de Toșca și Niță este învins.
'54 Haroyan șutează pe lângă poartă, dar se afla oricum în offside.
'51 Ocazie importantă pentru gazde: Hambardzumyan trimite în careu, mingea trece prin spatele lui Chiricheș și Shaghoyan trage pe lângă poartă.
Armenia face trei schimbări la pauză: au ieșit Briasco, Karapetyan și Murayan, au intrat Adamyan, Shaghoyan și Spertsyan.
Pauză la Erevan. Tricolorii au avut mai mult mingea, dar nu au reușit să înscrie.
'41 Stanciu șuteză puternic la firul ierbii, Yurchenko respinge.
'41 Pușcaș și Haroyan primesc cartonașe galbene.
'40 Pușcaș trage din prima, mingea este deviată în corner.
'29 Bayramyan cade în careu și cere penalti, dar arbitrul consideră că acesta a simulat.
'28 Cartonaș galben pentru Bayramyan.
'24 Nici Mogoș nu scapă: ia cartonaș galben.
'23 Cicâldău pasează în careu la Pușcaș, acesta îl găsește pe Maxim, dar șutul său trece peste poartă.
'22 Barseghyan este avertizat cu un cartonaș galben.
'15 Barsegyan șutează la scurt, Niță intervine din nou.
'14 Karapetyan trimite la lung, Toșca deviază și Niță respinge în ultimul moment o minge care cădea în poartă.
'11 Man trimite o pasă peste apărare, Pușcaș încearcă să dribleze portarul din preluare, dar Yurchenko îi fură mingea.
'10 Stanciu execută bine o lovitură liberă, Yurchenko respinge în corner.
'6 Stanciu trage din afara careului, Yurchenko prinde în doi timpi.
'3 Barsegyan trimite periculos din lovitură liberă, mingea se scurge prin fața porții și iese afară.
Meciul a început. România a avut lovitura de start.
Sunt intonate cele două imnuri.






De fapt, chiar cred ca au vandut meciul si ai nostri si germanii.
Daca nu scoateti macar doua bancuri cu radio Erevan si Fotbalul romanesc nu mai scriu aici :))))
Nu vad pe nimeni sa comenteze concret meciul si, mai mult, sa observe ca Armenia a intors rezultatul in ultimele minute, in superioritate numerica, CU GOL DIN OFSAID si PENALTI inventat.
Practic armenii nu au jucat mai bine si a fost viciere de rezultat.
Si ma mai intreb ce ar trebui sa zica nemtii care au mancat bataie acasa de la o echipa pe care noi am invins-o.
90 nu avem timp, ne dam cu stangu in dreptu.
Macar am castigat un mare portar dar pacat ca nu are nationala.
Asata este Romanika, tara securistilor...d'aia spun ca o sa va uitati cu invidie la talibani in mai putin de un deceniu. Nu poate iesi altceva!
reflectă întocmai societatea românească de azi -
a capitalismului multilateral înapoiat.
La Rio s-au obținut 3 (trei) medalii olimpice (1A,1a,1b), ratăm pe bandă rulantă calificări pt Tokio, pierdem sau abia ne descurcăm în sporturi de tradiție în Ro în fața unor țări de valoare neglijabilă acum 1,2,3 decenii.
Fotbalul românesc - ,,selecționata” României are rezultate slabe de mai multă vreme dar s-au băgat sub preș preferându-se politica struțului, din cauza popularității acestui sport , a propagandei ce i se poate atașa, a unor interese financiare.
De fiecare dată m-am (ne-am) întrebat : nici acum nu se privesc lucrurile în față, nu se face o analiză obiectivă-riguroasă a situației reale pt. a se putea aplica măsuri de redresare pe măsură ?
Aceste ,,nici acum”-uri s-au înmulțit în urma jocului prestat cu echipe tot mai slab cotate și, în pofida oricărui țap ispășitor scos din mânecă, trebuie să acceptăm azi realitatea:
Nu e un accident ci acesta este nivelul fotbalului în România.
Asta e, daca nu au un Arafat, un Vlad Voiculescu care sa ii salveze.
Trist, atat de trist....
Dar de ce fotbalul romanesc ar fi tratat corect, daca e condus de un om cu saci de bani furati, care scapa de Justitie "legal" si se doreste reprimirea lui in FRF? Daca un lider al FRF isi ascunde baiatul (cunoscut ca interlop) prin toata Europa, pentru a-l sustrage anchetei pentru omorarea unui om. (Are bani destui?) Daca FRF schimba regulile federatiei, pentru a scapa echipa fostei Securitati de retrogradare.
ETC.
De altfel, s-a mai spus, echipa noastra nu a tras la victorie. Nu a murit pe stadion. Nu a castigat impotriva arbitrului. Asta e valoarea lor....
Nu mi pot explica.. daca nu ar fi fost un meci de preliminarii as fi putut suspecta ca au trantit meciul. Ultimele 15 min parca au fost jucate de o echipa adunata de pe strada. Nici macar o degajare sau o pasa de 2m nu mai erau in stare. Pacat
Faultul lui Puscas a fost cea mai crasa dovada de prostie in fotbal, pe care am vazut-o in ultima vreme.
Apararea e visatoare, NIta e insasi apararea. Ce pretentii sa ai?!
Peste toate, domneste un aer de smecherie idioata. Ma uitam la Keseru, cum ranjea ca o vedeta inchipuita. Ranjeste dupa ce castigi, nu inainte!
Una peste alta, pacat de munca lui NIta si Cicaldau, singurii care meritau sa intre pe teren aseara...