CM 2022, preliminarii

VIDEO Cristiano Ronaldo, nervos după ce nu i-a fost validat golul - Portughezul a părăsit terenul și a aruncat banderola de căpitan

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 28 martie 2021, 8:41 Sport | Fotbal


Cristiano Ronaldo
Foto: Captura video Twitter
Căpitanul naţionalei Portugaliei, Cristiano Ronado, a părăsit nervos terenul la finalul meciului Serbia – Portugalia, scor 2-2, la care în minutele de prelungire nu i-a fost validat un gol, deşi mingea a depăşit linia porţii, relatează L’Equipe.

Ronaldo a gesticulat şi şi-a aruncat banderola în momentul în care a ieşit de pe teren.

La finalul partidei, arbitrul Danny Makkelie i-a cerut iertare selecţionerului Portugaliei, Fernando Santos.

"Arbitrul şi-a cerut iertare la vestiare. Pe teren îmi spusese că va vedea imaginile şi că dacă s-a înşelat va veni să-şi ceară scuze. Şi a fost cazul. Arbitrii sunt oameni şi pot greşi, dar de aceea există VAR şi tehnologia la linia porţii, pentru a se evita asta", a declarat Santos.

La aceste preliminarii nu se folosesc însă VAR şi goal line tehnology, potrivit News.ro.

"Să fiu căpitanul Portugaliei este un adevărat privilegiu în viața mea. Mereu am dat și mereu voi da totul pentru țara mea, asta nu se va schimba niciodată. Sunt vremuri grele, mai ales atunci când întreaga țară este afectată. Acum trebuie să ridicăm privirea din pământ și să ne îndreptăm spre următoarea provocarea. Luptă, Portugalia!", a scris Ronaldo, pe Instagram.

  • Preliminarii CM 2022, Grupa A:
Irlanda vs Luxemburg 0-1
A marcat: Rodrigues ‘85

Serbia vs Portugalia 2-2
Au marcat: Mitrovic ’46, Kostic ’60 / Jota ’11, ‘37
În minutul 90+2, de la gazde a fost eliminat Milenkovic.

Clasament:

1. Serbia (5-4 golaveraj) 4 puncte / 2 meciuri
2. Portugalia (3-2) 4 / 2
3. Luxemburg (1-0) 3 / 1
4. Azerbaidjan (0-1) 0 / 1
5. Irlanda (2-4) 0 / 2.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4503 vizualizari

  • -2 (10 voturi)    
    acest var (Duminică, 28 martie 2021, 8:59)

    zot [utilizator]

    a deprofesionalizat mult arbitrii;
    orice modernizare tehnologica slabeste simturile si
    implicarea utilizatorului, ceace nu este totdeauna de
    dorit.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by