​Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), pe Rukh Lviv, în etapa a XIX-a a campionatului Ucrainei.

Mircea LucescuFoto: Andrey Lukatsky / AFP / Profimedia

Golurile au fost marcate de Karavaev ('59, '90+1) și Sidcley '86.

De Pena (Dinamo Kiev) a ratat un penalti, în minutul 10.

Într-un alt meci, rivala kievenilor la titlu, Şahtior Doneţk, a fost învinsă, în deplasare, cu 3-2, de FC Lviv, ultima clasată înaintea acestei etape, scrie News.ro.

După aceste rezultate, Dinamo Kiev a acumulat 46 de puncte şi s-a distanţat la şapte puncte în fruntea clasamentului de Şahtior (39 de puncte). Clasată pe locul 3, Zoria Lugansk are 32 de puncte şi două meciuri mai puţin.

Ruh Lviv a ajuns pe locul 14, ultimul, cu 13 puncte, în tmp ce FC Lviv a urcat pe locul 12, cu 15 puncte.