Suporterii-acţionari ai FC Dinamo au anunţat că mai au de achitat datorii de 550.000 de euro pentru a lua licenţa în vederea participării în sezonul 2021/2022 al Ligii I.

Dinamo BucurestiFoto: Fc Dinamo

Ce spun cei din "DDB"

  • "De la o datorie atât de mare, de 1.200.000 de euro, am reuşit să coborâm sub jumătate şi am ajuns astăzi la 550.000 de euro. Nu e uşor să ne împărţim între atâtea greutăţi, să luptăm pe atâtea fronturi. Uneori putem da şi rateuri.
  • Ştim că se sparg toate în capul nostru, chiar şi atunci când ratează un jucător, sau când se dă penalty în loc de fault în atac. Salariile sunt plătite pe luna ianuarie. Am plătit şi ratele la zi către ANAF.
  • Sumele de mai sus reprezintă datorii rezultate din litigii cu foştii jucători. Datorii făcute de cei care au încercat falimentarea clubului. Nişte impostori care n-au luat în calcul că se pun cu câinii", se arată într-un comunicat al DDB.

FC Dinamo a anunţat, la 13 august 2020, că are un nou acţionar majoritar, şi anume compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero, transmite News.ro. La 30 septembrie 2020, Cortacero a prezentat noua conducere a clubului formată în majoritate din spanioli.

De știut:

  • Ultimii bani virați de partea spaniolă în conturile lui Dinamo au venit pe 13 august 2020. Este vorba de un împrumut de 50.000 de euro (în total au fost 550.000 de euro).
  • În acest moment, suporterii câinilor dețin 20,06% procente din totalul acțiunilor.