Fostul preşedinte al FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a fost pus în libertate după ce a fost audiat, marţi, în cazul "Barcagate".

Josep Maria BartomeuFoto: fcbarcelona.com

Bartomeu, la fel ca Jaume Masferrer, fost membru al conducerii clubului, a fost audiat marţi dimineaţă, însă cei doi s-au prelevat de dreptul de a nu face nicio declaraţie.

Cei doi au fost reţinuţi luni.

Judecătorul care se ocupă de caz a anunţat că "ancheta rămâne în desfăşurare".

Potrivit presei spaniole, percheziţiile efectuate la sediul FC Barcelona sunt legate de ancheta privind "Barcagate", caz care a apărut în urmă cu un an.

La 17 februarie 2020, FC Barcelona a negat că ar fi la originea unei campanii de calomnie pe reţelele de socializare, care viza persoane importante ale clubului pentru a îmbunătăţi imaginea lui Josep Maria Bartomeu, care a demisionat la 27 octombrie.

Cadena Ser a arătat, într-o anchetă, că Barca a plătit un milion de euro în şase facturi separate către compania I3 Ventures, cu care clubul a întrerupt legăturile de atunci.

Lionel Messi, Pep Guardiola, Xavi şi Gerard Pique ar fi fost printre cei vizaţi de I3 Ventures, într-o campanie de trei ani.

Aceasta a inclus atacuri împotriva reticenţei lui Messi de a semna un nou contract cu Barca, în timp ce Pique a fost vizat în urma proiectului său de revigorare a Cupei Davis, relatează News.ro.

Această operaţiune a poliţiei vine cu şase zile înainte de alegerile pentru preşedinţia FC Barcelona, programate duminică, la care suporterii-acţionari vor fi chemaţi să aleagă între Joan Laporta, Toni Freixa şi Victor Font.