"Este exclus ca EURO să nu se dispute în acest an" / Ce a spus consilierul medical al UEFA despre prezența fanilor pe stadioane

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Miercuri, 24 februarie 2021, 21:18 Sport | Fotbal


Euro 2020
Foto: Uefa.com
​EURO 2020 se va disputa în acest an, fiind exclusă o nouă amânare sau o anulare a turneului final, şi este luată în calcul posibilitatea ca fanii străini să asiste la meciuri, a declarat pentru Reuters consilierul medical al UEFA pentru această competiţie, elveţianul Daniel Koch.

Turneul ar fi trebuit să se desfăşoare anul trecut, însă pandemia de coronavirus a făcut ca el să fie reprogramat pentru perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, potrivit Agerpres.

"Este exclus ca EURO să nu se dispute, se va disputa. Nu există un scenariu pentru cel mai rău caz, există scenarii realiste şi scenarii pentru cel mai bun caz", a afirmat Daniel Koch.

Potrivit acestuia, forul fotbalistic european va lua o decizie în privinţa adecvării stadioanelor, după ce se va consulta cu cele 12 ţări gazdă. El a adăugat că UEFA se gândeşte la posibilitatea prezenţei unui număr sporit de fani dacă situaţia o va permite.

"Cred că va exista multă flexibilitate cel puţin până la sfârşitul lui aprilie, o decizie trebuie luată la începutul lui aprilie, dar acum există mai multe flexibilitate, acum putem mări numărul, fiindcă situaţia s-a îmbunătăţit mult mai mult decât ne aşteptam", a spus Koch.

UEFA le-a cerut celor 12 ţări gazdă, printre care este şi România, să prezinte planurilor lor pentru intrarea pe stadioane şi alte probleme. Anul trecut, UEFA a menţionat patru scenarii operaţionale: stadion deschis la capacitate maximă, deschis cu o capacitate de cel puţin 50%, stadion deschis cu o capacitate între 20-30% sau meciuri cu porţile închise.

Întrebat câţi spectatori ar putea primi stadioanele, Koch a răspuns: "Cred că mult mai mult decât ne imaginăm. În toamnă unele ţări au fost la 30%, eu cred că este posibil mai mult de 30%''.

Koch a indicat că UEFA analizează posibilitatea ca fanii să poată călători în diferite ţări ca să asiste la meciuri.

"Este prea devreme pentru a spune. Vom vedea care este situaţia şi care sunt cerinţele diferitelor ţări, dar sper că măcar unele călătorii vor fi posibile, fiindcă până la urmă nu călătoriile fac adevărata diferenţă. Desigur, fiecare ţară a încercat să se protejeze, dar nu restricţiile de călătorie sunt principala problemă. Principala problemă este să oprim acest virus prin detectarea cazurilor, descoperirea contactelor şi distanţarea socială. Suntem însă optimişti", a spus Koch.

El a acceptat că multe vor depinde de abordarea guvernelor din fiecare ţară.

Koch s-a arătat optimist datorită aşteptatei scăderi a numărului cazurilor de Covid-19 în timpul verii, a campaniilor de vaccinare şi a creşterii imunităţii naturale.

"În Europa există încă mult scepticism în legătură cu forţa pandemiei în luna iunie, însă dacă vă uitaţi la cifre şi la toate posibilităţile pe care le avem, eu cred că ar trebui să ne facem planuri optimiste. Fiindcă există posibilitatea ca situaţia să fie la fel de bună ca în vara trecută. În acest moment aceasta este provocarea, să gândim în continuare pozitiv şi să facem planuri pentru ce este mai bine, nu să cădem în capcana de a ne gândi doar la cele mai rele scenarii", a spus elveţianul.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1593 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Apai (Miercuri, 24 februarie 2021, 21:44)

    panda_rosu [utilizator]

    Cel mai probabil se va tine anul asta, desi vor fi mult mai multe cazuri noi decat erau in iunie-iulie 2020.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by