S-a terminat "luna de miere": Dan Petrescu, tot mai criticat - Meciul cu Șumudică ar putea fi decisiv

de A.I.     HotNews.ro
Luni, 22 februarie 2021, 12:24 Sport | Fotbal


Dan Petrescu
Foto: pressinphoto / ddp USA / Profimedia
"Luna de miere" a trecut pentru Dan Petrescu: Kayserispor este fără victorie de patru etape în Super Lig, iar tehnicianul român a primit critici chiar din interiorul clubului turc. Pe lângă toate acestea, fanii nemulțumiți îi cer deja demisia.

Kayserispor a pierdut cu 2-0 meciul de pe terenul celor de la Sivasspor, iar retrogradarea se află la doar un singur punct distanță (n.r. primul loc care duce în liga a doua).

Antrenorul român a fost criticat chiar din interiorul clubului unde activează: "Suntem o echipă fricoasă. Nu am văzut nicio idee de joc pe teren", a precizat ofițerul de presă al grupării turce.

Petrescu se află la noua echipă de opt partide, iar fanii deja au început să-i ceară demisia pe rețele sociale ale formației.

În ultimele șase runde, Kayserispor a marcat doar trei goluri și a primit șapte.

Presa din Turcia scrie pe larg despre problemele de la formația pregătită de Dan Petrescu și precizează că partida contra celor de la Rizespor, echipa pregătită de Marius Șumudică, ar putea fi una decisivă (va avea loc pe 3 martie).

"Nu ne-am creat prea multe ocazii de gol și nu am reușit acțiuni periculoase în terenul advers în repriza a doua. Am primit gol repede și apoi gazdele au mizat pe contraatacuri", Dan Petrescu, după ultima înfrângere din campionat.

Trupa lui Dan Petrescu are un avantaj de doar un punct în fața celor de la Bașakșehir (echipă care se află pe primul loc retrogradabil).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


2614 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by