"Eu cred că putea fi salvat", a adăugat Cahe, care a insistat asupra faptului că toate patologiile de care suferea Maradona puteau fi tratate mai bine.
"Totul se putea trata. Cardiomegalia de care suferea, creşterea în volum a inimii, se putea trata. Problemele cardiace se puteau trata. Totul se putea trata", a mai spus medicul, citat de Agerpres.
Cahe, care a fost medicul lui Maradona timp de 30 de ani, a criticat, de asemenea, locul ales pentru recuperarea fostului decar al Argentinei după intervenţia chirurgicală pe creier la care fusese supus înainte de a muri.
Ultima dată când doctorul Cahe a luat legătura cu Maradona a fost când acesta s-a aflat internat într-o clinică din La Plata, unde a avut un schimb de opinii cu echipa medicală de acolo.
"Un psiholog m-a sunat şi m-a întrebat cu ce medicamente l-am tratat pe Maradona la ultima internare şi când i-am dat lista de medicamente, a tăcut şi subiectul s-a încheiat", a mai spus Cahe, care a adăugat că a purtat o dată o discuţie cu doctorul Leopolodo Luque, care este anchetat pentru neglijenţă în cazul morţii lui Maradona, dar nu a primit niciuna din informaţiile solicitate de la acesta.
"L-am întrebat pe Luque trei sau patru lucruri importante. Eu ştiam că Diego pierduse sânge prin scaun, din zona anală, şi am întrebat dacă acea zonă a fost investigată, dar mi-a răspuns monosilabic", a adăugat Cahe.
Diego Maradona, căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit titlul mondial în 1986, a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac.
inca un bagator de seama care si-o suge singur!
Au greșit medicii? Nu pot exclude, dar nici nu i-aș acuza. Sunt mulți alții care ar mai fi avut un rost în viață și mor din cauza unor erori medicale, când, dacă ar fi mai trăit i-ar mai fi ajutat pe alții.
Eu nu m-as lauda in locul lui. Maradona daca ar fi avut oameni capabili in jurul lui probabil ca ar fi avut un alt curs al vietii. Dar a avut indivizi precum medicul asta, stim si noi ca e greu sa schimbi un om fara educatie care se crede dumnezeu, dar au fost cazuri in care asta s-a intamplat!
Deci sa vii acum si sa spui ca tu crezi ca el putea fi salva, nu stii dar crezi.
Si Qanon cred ca evreii beau sange si ca fac orgy cu copii alaturi de alesii statului american :)
Mai sunt unii care cred ca pamantu e plat in secolul 21.
Cum sa le argumentezi astora daca ei asa cred? Ca si pareristilor... e parerea mea? pur si simplu astea din strat nu accepta argumentatii.
Dar, EU CRED, ca omul asta trebuie judecat. Daca el ca medic 30 de ani a dus un om la pieire, trebuie judecat!