​Astra Giurgiu a postat, marţi seară, pe site-ul oficial, un comunicat cu precizări cu privire la cazul tratamentului interzis făcut de Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă.

Astra GiurgiuFoto: Facebook - Astra Giurgiu

“Cu privire la speculaţiile care se fac în acest moment pe tema „dopingului” la clubul Astra, facem câteva precizări pe care le considerăm necesare:

  • Clubul Astra nu a fost implicat în niciun fel în „tratamentul” efectuat de către cei 3 jucători, aflând de această problemă ulterior, chiar de la ofiţerul ANAD, care s-a prezentat la stadionul din Ploieşti pentru a lua declaraţii jucătorilor. Facem precizarea că declaraţiile luate atunci jucătorilor nu s-au făcut în prezenţa unui oficial al clubului nostru, avocat sau doctorul echipei, deşi, era vorba şi despre jucători care nu stăpânesc limba română la perfecţie (cu atât mai puţin unităţile de măsură, substanţele active, etc)
  • Am luat decizia de a suspenda imediat contractele celor trei şi nu putem fi acuzaţi de lipsa celor incriminaţi la anumite termene de judecată, atâta timp cât ei nu au mai fost prezenţi la antrenamente, unul dintre jucători plecând în ţara natală – Japonia (Seto Takayuki). Astra nu are responsabilitati legate de viata privata a jucatorilor angajati, deci nu avea pârghii de a opri un cetăţean japonez să plece la familia sa...
  • ANAD nu a luat un punct de vedere al doctorului echipei noastre cu privire la această situaţie, noi fiind disponibili cu orice lămurire asupra situaţiei, dar, cu tot respectul, considerăm că la acest moment suntem trataţi ca nişte „condamnaţi”, mai degrabă, deşi, este evident că nu avem vreo legătură cu demersul celor trei fotbalişti si nu clubul nostru este judecat.
  • Este evident ca nici ANAD nu consideră că clubul nostru este culpabil în această speţă având în vedere faptul că nu ni s-a cerut nicio declaraţie măcar.
  • Desigur, suntem stupefiaţi că există această variantă - că laboratoare medicale acreditate, medici români, ar fi putut administra unor sportivi tratamente în cantităţi interzise de legile antidoping (pentru că înţelegem că substanţele administrate, tipul tratamentului, sunt legale, doar cantitatea ar reprezenta „problema”) şi, fără a fi specialişti sau avocaţii laboratorului respectiv, după informaţiile pe care noi le-am obtinut de la jucători consideram că substanţa activă administrată jucătorilor a fost, cantitativ, respectată, până la proba contrarie.
  • Pare că se urmăreşte mai degrabă crearea unui subiect de presă, fără respectarea drepturilor celor implicaţi si ale clubului nostru - clubul nostru fiind o... posibilă victimă colaterală – aspect total incorect luând în considerare textele legale şi regulamentare incidente în cauză. Se fac analogii, de persoane fără vreo competenţă, cu cazul Corona Braşov (acolo procedura era interzisă, situaţia este total diferită), care dau declaraţii tendenţioase în acest sens, se refac clasamentele Ligii I, înaintea unor decizii definitive ale instanţelor abilitate, deşi, nimic nu incriminează direct si/sau indirect clubul nostru, care, oricum, are enorm de suferit din acţiunile independente ale jucătorilor implicaţi, astfel că facem un apel la abţinere, către toţi cei comentează speţa în cunoştinţă/sau nu de cauză, interesaţi sau nu, deoarece orice afirmaţie cauzatoare de prejudicii va conduce, de drept, la situaţia ca clubul nostru să solicite daune interese la nivelul prejudiciului cauzat”, este comunicatul clubului din Giurgiu.

Gazeta Sporturilor a scris, marţi, că echipa Astra riscă excluderea din Liga I, după ce jucătorul Alexandru Ioniţă a recunoscut în faţa comisiei ANAD că a efectuat un tratament considerat dopaj de WADA, alături de alţi doi coechipieri, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto.

În septembrie 2020, jucătorii Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă de la Astra Giurgiu au urmat un tratament interzis de Agenţia Mondială Antidoping şi au fost suspendaţi provizoriu de ANAD.

Cei trei au urmat un tratatment intravenos cu vitamine şi minerale la o clinică privată din Bucureşti, care a postat în scop publicitar imagini cu ei pe reţelele de socializare.

Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Acest tip de tratament devine unul interzis de WADA dacă prin perfuzie este introdusă în corpul unui sportiv o cantitate mai mare de 100 de mililitri la 12 ore şi există suspiciuni că acea cantitate a fost depăşită, informează News.ro.

Gsp.ro a precizat că numai Ioniţă a acceptat să vorbescă despre tratamentul efectuat, motiv pentru care ar putea primi o reducere a suspendării de la patru ani la un an. Fatai şi Seto nu s-au prezentat în faţa comisiei de audiere şi riscă o suspendare de patru ani. Pentru că are mai mult de doi jucători care au efectuat un tratatment interzis, Astra riscă excludererea din Liga I. O decizie în acest caz ar putea fi luată la 4 februarie.

Citește și: