​Liviu Ciobotariu ocupă de astăzi funcţia de antrenor principal al AFC Hermannstadt. Antrenorul în vârstă de 49 de ani a semnat un contract valabil până în anul 2022.

Foto:

Pe CV-ul său se regăsesc echipe ca Progresul, CS Otopeni, Pandurii, CF Brăila, Dinamo Bucureşti, CSMS Iaşi, FC Vaslui, ASA Tg. Mureş şi FC Botoşani în România, dar şi Al Ta’ee şi Faisaly în Arabia Saudită. De asemenea, între 2019 şi 2020 Liviu Ciobotariu a fost selecţionerul reprezentativei de fotbal a Libanului.

Noul principal al FCH a avut o carieră impresionată şi ca fotbalist. Fundaş central de meserie, Liviu Ciobotariu a evoluat în cariera sa la FC Naţional, Pandurii, Dinamo Bucureşti şi în Belgia la Mons, Royal Antwerp şi Standard Liege. Acesta a făcut parte din generaţia de aur a fotbalului românesc, având 32 de selecţii în echipa naţională de Fotbal a României, pentru care a înscris de 3 ori şi a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din Franţa, 1998, şi la Euro 2000, în Belgia şi Olanda.

Liviu Ciobotariu a venit la FCH alături de un staff din care mai fac parte Adrian Iordache, antrenor secund şi Lucian Păun, preparator fizic, informează News.ro.

FC Hermannstadt a anunţat, vineri, despărţirea de tehnicianul Ruben Albes şi de staff-ul acestuia.