​Fotbalistul Omar Elabdellaoui, care a suferit un accident acasă, în ultima zi a anului trecut, a declarat, pentru Galatasaray TV, că se simte din ce în ce mai bine şi că le este recunoscător tuturor celor care şi-au arătat susţinerea.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Tratamentul decurge bine. Pe zi ce trece sunt mai bine, astfel că sunt bucuros şi încerc să rămân pozitiv în această perioadă dificilă a vieţii mele. Am încredere în medici şi în toţi cei care sunt în jurul meu că totul va fi bine. Este foarte dificil pentru mine să exprim cât de recunoscător le sunt tuturor celor care şi-au arătat susţinerea. Toţi oamenii din Turcia, ministrul Sănătăţii... Mulţumesc", a spus Elabdellaoui.

La 31 decembrie, Omar Elabdellaoui, component al echipei Galatasaray, a ajuns la spital cu răni la cap după ce i-a explodat o petardă în mână în timp ce sărbătorea împreună cu soţia sa şi cu copiii lor trecerea dintre ani, informează News.ro.