​Lothar Matthäus, fostul căpitan al reprezentativei de fotbal a Germaniei, a opinat că în cazul în care cvadrupla campioană mondială nu va avea o evoluţie bună la EURO 2020, atunci nu numai selecţionerul Joachim Löw ar trebui să-şi facă bagajele, ci şi conducătorii federaţiei germane, transmite DPA.

Lothar MatthausFoto: captura marca.com

Matthäus, într-o declaraţie din Süddeutsche Zeitung, a opinat că Löw şi-a pierdut oarecum din autoritatea sa, după rezultatele modeste din ultimul timp.

Mannschaft a încheiat anul cu un umilitor 0-6 contra Spaniei, dar Joachim Löw a primit totuşi un vot unanim de încredere din partea conducerii Federaţiei germane de fotbal (DFB), pentru a continua şi la EURO 2020, scrie Agerpres.

''Dacă la EURO nu vom merge aşa cum ne dorim cu toţii, având în vedere ce jucători avem, atunci nu doar Löw trebuie să-şi facă bagajele, ci toţi cei care au decis ca el să continue'', a afirmat Matthäus.

Dacă era de înţeles ca Löw să mai primească o şansă după eşecul de la Cupa Mondială 2018, Matthäus, care are 150 de selecţii, a avertizat că acum încrederea fanilor a fost pierdută şi că DFB a subestimat acest aspect.

La EURO 2020, Germania face parte dintr-o grupă cu Franţa, campioana mondială, Portugalia, campioana europeană, şi Ungaria.

''Când ne uităm la situaţia generală sau ne amintim că în meciurile dinaintea celui cu Spania noi abia câştigam, uneori cu un gol pe final, atunci am realizat că lucrurile nu mai stau bine ca înainte. Aş vrea ca Joachim Löw să revină pe drumul cel bun, pentru el şi pentru fotbalul german'', a adăugat fostul căpitan al selecţionatei germane.