Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a oficializat, marţi, prin intermediul unui comunicat, despărţirea de antrenorul german Thomas Tuchel, aflat în funcţie din iulie 2018, fără a numi deocamdată un succesor, care ar trebui să fie argentinianul Mauricio Pochettino, transmite AFP.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

''După o analiză aprofundată a situaţiei sale sportive, Paris Saint-Germain a luat decizia de a pune capăt contractului lui Thomas Tuchel'', a precizat campioana Franţei şi vicecampioana Europei.

Plecarea surprinzătoare a lui Tuchel fusese anunţată de presă încă din 24 decembrie, la doar câteva ore după o victorie concludentă în Ligue 1, 4-0 cu Strasbourg.

Tehnicianul german, al cărui contract expira în iunie 2021, a plătit preţul unei neînţelegeri persistente cu directorul sportiv Leonardo şi al criticilor faţă de politica de transferuri a clubului, totuşi unul dintre cele mai active şi mai cheltuitoare din Europa.

''Aş dori să îi mulţumesc lui Thomas Tuchel şi staff-ului său pentru tot ce au făcut pentru acest club. Thomas a pus multă energie şi pasiune în munca sa şi cu toţii ne vom aminti cu plăcere de momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Îi doresc tot ce e mai bun în viitor'', a afirmat, în comunicat, preşedintele grupării pariziene, qatarianul Nasser Al-Khelaifi.

Tuchel, 47 de ani, a încheiat o experienţă de doi ani şi jumătate la PSG cu un bilanţ de 95 de victorii, 12 egaluri şi 20 de înfrângeri. El a reuşit cu clubul parizian să câştige două titluri de campion al Franţei (2019, 2020), Cupa Franţei (2020), Cupa Ligii (2020) şi două Trofee ale Campionilor (Supercupa Franţei - 2018, 2019).

Germanul a condus-o pe PSG, în august anul acesta, la prima sa finala a Ligii Campionilor din istorie.

Potrivit presei germane, Tuchel ar urma să primească o indemnizaţie de şase milioane de euro pentru concedierea sa şi ar putea ajunge în viitorul apropiat în Anglia.

Succesorul lui Tuchel ar urma să fie numit în scurt timp, având în vedere că parizienii îşi reiau antrenamentele pe 3 ianuarie, după scurta pauză de iarnă.

Noul antrenor va fi argentinianul Pochettino, fost jucător al lui PSG, care a dus-o pe Tottenham în finala Champions League în 2019, înainte de a fi concediat câteva luni mai târziu, transmite Agerpres.