​Ovidiu Stângă a fost numit la conducerea tehnică a echipei FC U Craiova, liderul ligii secunde, a anunţat clubul oltean.

Liga 2Foto: frf.ro

"Iată că istoria ne pune în situaţia ca, după 15 ani, antrenorul Ştiinţei să devină tot Ovidiu Stângă, cel care a reuşit să obţină promovarea în Liga I, în sezonul 2005-2006. Sperăm că divinitatea să fie la fel de generoasă cu noi ca acum 15 ani şi să putem promova în Liga I în anul ce urmează", se arată pe site-ul clubului.

Fost jucător la echipe ca Universitatea Craiova, Salamanca, PSV Eindhoven, Dinamo, Helmond Sport, Stângă, 48 de ani, a mai antrenat formaţia U Craiova în 2006 şi CS Universitatea Craiova, în sezonul 2013/2014. El a mai pregătit echipa de tineret a clubului PSV Eindhoven şi a lucrat la reprezentativele de tineret U 18 şi U19.

Stângă îl înlocuieşte la gruparea olteană pe preparatorul fizic Dan Vasilică, tehnician care a preluat formaţia ca interimar, la 13 octombrie, după ce italianul Nicolo Napoli şi-a reziliat contractul, informează Newws.ro.