Fotbalistul francez Marcus Thuram a fost amendat de clubul său, Borussia Moenchengladbach, cu salariul pe o lună după ce a scuipat un adversar, suma urmând să fie virată unei asociaţii caritabile, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Directorul sportiv al lui Moenchengladbach, Max Eberl, a indicat că Marcus Thuram a acceptat amenda şi s-a angajat să doneze suma unui proiect caritabil, potrivit Agerpres.

Thuram a afirmat că nu avut intenţia să-l scuipe în faţă pe jucătorul lui Hoffenheim, Stefan Posch, în timpul meciului de campionat de sâmbătă, pierdut cu 2-1 de Gladbach.

"Eu cred ce-mi spune, fiindcă până acum a avut un comportament ireproşabil", a adăugat directorul sportiv.

Atacantul este însă conştient că "imaginile de la televizor vorbesc de la sine şi eliminarea" sa în timpul meciului "a fost pe deplin justificată". Internaţionalul francez a văzut cartonaşul roşu după recurgerea la arbitrajul video (VAR).

În afară de amenda dictată de club, Thuram riscă o lungă suspendare din partea Federaţiei germane de fotbal. Jucătorul şi-a cerut scuze pe Instagram şi a spus că va accepta "toate consecinţele" gestului său.

"Ceea ce s-a întâmplat nu se potriveşte cu temperamentul meu şi n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Am reacţionat urât faţă de un adversar", a explicat el, repetând că a fost vorba de un "accident".

"Le cer scuze tuturor, lui Stefan Posch, adversarilor mei, coechipierilor şi familiei mele", a spus Thuram, care potrivit lui Eberl era "devastat" duminică.

"Marcus a făcut o mare greşeală pentru care este pedepsit. Marcus rămâne însă omul pe care-l ştim şi nu-l vom lăsa singur", a adăugat oficialul.

Momentul în care Thuram îl scuipă pe Posch: