​VIDEO Turcii vor să-i dea cetățenia lui Marius Șumudică - Ce oferte a primit antrenorul român și ce cadou i-au făcut jucătorii

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 20 decembrie 2020, 9:39 Sport | Fotbal


Marius Sumudica
Foto: Twitter - Gaziantep FK
​Tehnicianul echipei Gaziantep FK, Marius Şumudică, a declarat sâmbătă seară, la Digi Sport, că a primit două oferte consistente şi vor urma discuţii, astfel că săptămâna viitoare va fi decisivă pentru cariera sa. Şumudică a spus şi că jucătorii îl iubesc şi în respectă, iar sâmbătă i-au dăruit un ceas scump. El a mai afirmat că autoriţile din Gaziantep ar vrea ca el să obţină cetăţenia turcă şi i-au cerut datele necesare pentru începerea demersurilor.

"Sunt epuizat din toate punctele de vedere. Am avut o săptămână grea. Am pregătit foarte bine meciul, am câştigat cu Başakşehir şi am câştigat şi astăzi cu Fenerbahce. Am găsit antidotul să câştig cele două forţe ale Turciei. Cred că corona a ajutat, să stăm izolaţi. Am primit şi două oferte în seara asta. Mai am patru luni de contract, n-am cum să zic. Oamenii au spus că Şumudică face o treabă foarte bună şi avem timp să vorbim în martie-aprilie. Se înşală dacă cred că aşteptăm până atunci. În martie de mărţişor îşi caută alt antrenor. Financiar nu mi-a venit să cred oferta, şase zerouri erau, dar ce era în faţă...

Săptămâna asta care urmează e o săptămână cred că decisivă pentru cariera mea. Voi pregăti meciurile cu maximă atenţie, dar pentru viitorul meu e o săptămână foarte importantă. Vor fi discuţii, nu cu cei de la club. M-aş întoarce în România. Am făcut rezultate incredibile aici, va veni timpul când mă voi întoarce. Vreau să fac performanţă şi în România. Cele două oferte, vorbim de Golf – acolo sunt foarte apreciat - şi vorbim despre o echipă din Europa de vest", a spus Şumudică, potrivit News.ro.

El a vorbit şi despre faptul că jucătorii i-au dăruit un ceas scump: "Sunt un tip care şi eu le fac foarte multe cadouri, îi invit la masă, le-am acordat un bonus destul de consistent după meciul cu Başakşehir. După care astăzi ei mi-au întors, nevrând să primească toţi banii şi mi-au cumpărat un ceas de valoare şi au început să-mi strige numele. Mi-au dat lacrimile, suntem ca o familie. Nu vreau ca lumea să o perceapă ca o laudă, dar eu după meciul cu Başakşehir am dat bonus la 65 de oameni din club. Sunt iubit şi respectat la clubul ăsta".

Şumudică a declarat şi că autorităţile locale din Gaziantep i-au cerut actele pentru a face demersuri ca să i se acorde cetăţenia turcă: "Te simţi respectat, am atâtea naţionalităţi, sunt 14 străini, zece turci, nu e uşor... Sunt lucruri extraordinare. M-au invitat acum două zile guvernatorul provinciei Antep şi primarul şi mi-au cerut toate datele trimiţându-mă la un oficiu, dorind să-mi acorde cetăţenia turcă şi paşaportul turc. Lucru care mă flatează enorm. Niciodată nu o să renunţ la cetăţenia română, dar este un lucru de preţuire, m-am simţit extraordinar".

Formaţia Gaziantep FK, antrenată de Marius Şumudică, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Fenerbahce, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului Turciei.

Unul dintre golurile învingătorilor a fost marcat de Alexandru Maxim, în minutul 40, din penalti. Celelalte goluri au fost înscrise de Vetrih ’11 şi Ozer ‘90+6.

Pentru Fenerbahce a înscris Pelkas, în minutul 24. Maxim a jucat până în minutul 87, el fiind înlocuit cu autorul golului de 3-1, Ozer.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5818 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Dragostea (Duminică, 20 decembrie 2020, 10:16)

    persuasiv [utilizator]

    bate interesul.
  • 0 (2 voturi)    
    du-te in vest (Duminică, 20 decembrie 2020, 11:15)

    comentacu [utilizator]

    Daca ai oferta din vest, mai spre vest de Polonia sau Cehia, du-te tata...La turci te vei putea intoarce oricand.
  • +5 (5 voturi)    
    mai citește (Duminică, 20 decembrie 2020, 12:57)

    Consonant [utilizator]

    și mai interesează-te mai înainte de a lua cetățentia turcă: din punctul meu de vedere este un cadou otrăvit. Mai ales în condițiile actuale, ca cetățan turc te pot băga la închisoare una-două, fără prea multe motive, banii îți vor fi supraveagheați mai ușor și nu vei avea voie să faci tranzacții cu valută decât foarte limitat. Asta dacă vrei sun sfat prietenesc, Șumudică taică.
    • -1 (1 vot)    
      Daca renunta la cetatenia romana (Duminică, 20 decembrie 2020, 19:26)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Consonant

      in favoarea celei turce, e chiar prost. In primul rand cu pasaportul romanesc poti calatori in mult mai multe tari decat cu cel turcesc, iar in al doilea rand, odata devenit cetatean turc, sa creada el ca mai poate face schimburi si tranzactii cu euro si dolari dupa bunul plac. Banii vor ramane blocati in Turcia, transformati in lire turcesti si va trebui sa ii cheltuiasca acolo.
  • +2 (2 voturi)    
    ora exacta (Duminică, 20 decembrie 2020, 14:06)

    IoanFaraDeBan [utilizator]

    sorry, couldn t help it:

    "se pare ca niste Cronicari ai Moldovei sau ai Tarii Romanesti au lasat multe marturii despre succesele nemaivazute ale unor bastinasi care s- au dus la Stambul si- au dat un ceas cu rubine"


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by