"Vom trimite scrisoarea şi la ambasade sau camere de comerţ. Vrem un investitor extern, cu care ne dorim o relaţie deschisă. Nu mă interesează din punct de vedere organizatoric ce face investitorul, mă interesează performanţa. Nu profitul îl urmărim, ci gloria", a declarat primarul Mihai Chirica.
Edilul ieşean a amintit că primăria se implică în construcţia unui nou stadion modern la Iaşi, dar şi că "Politehnica Iaşi este la ora actuală cea mai cunoscută şi reprezentativă echipă de fotbal a regiunii Moldova".
"O infuzie de capital de calibru în clubul nostru i-ar consolida această poziţie de lider, având consecinţe deosebit de pozitive din punct de vedere financiar şi de vizibilitate pentru un posibil investitor.
Politehnica Iaşi ocupă în prezent penultimul loc în clasamentul primei ligi, având 11 puncte după 14 etape. Echipa a avut prestaţii mediocre în turul campionatului, reuşind să câştige doar trei partide şi încasând în total 35 de goluri.