PSG a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (3-0), formaţia Istanbul Başakşehir, în ultima etapă a Grupei H din Champions League.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Această întâlnire a fost întreruptă, marţi, la scorul de 0-0, după ce arbitrului de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" pentru a-i indica centralului Ovidiu Haţegano persoană din staff-ul oaspeţilor - antrenorul secund Pierre Webo - care trebuia sancţionată pentru proteste. Jucătorii celor două echipe au părăsit terenul, în urma incidentului, apoi fotbaliştii turci au refuzat să mai joace.

UEFA a stabilit ca partida să continue a doua zi, cu o altă brigadă de arbitri: olandezii Danny Makkelie - centru, Mario Diks - asistent şi polonezii Marcin Boniek – asistent, Bartosz Frankowski - rezervă.

Meciul s-a reluat din minutul 13:30. Înaintea startului, jucătorii celor două echipe şi arbitrii au îngenuncheat la mijlocul terenului, în semn de protest faţă de rasism. Ei au intrat pe teren la încălzire purtând tricouri cu mesajul "Nu rasismului" şi cu emblamele celor două cluburi.

Neymar a înscris primul gol, cu un şut frumos, la vinclu, de la 16 metri, uşor lateral stânga, în minutul 21. Neymar a ridicat scorul la 2-0, în minutul 38, marcând cu un şut de la 8-9 metri, după o acţiune de contraatac a gazdelor.

După un minut, Bakker a trimis în poartă o minge respinsă de portarul oaspţilor, după o altă acţiune a lui Neymar. Golul a fost anulat de VAR, pentru ofsaid, dar s-a dictat penalti, pentru o infracţiune anterioară, un fault comis de portar asupra lui Neymar. Mbappe a făcut 3-0, de la la 11 metri, în minutul 42.

Neymar a înscris golul de 4-0, în minutul 50, cu un şut din afara careului mare.

În minutul 57, Kahveci a şutat în Mehmet Topal şi din acesta mingea a ricoşat în poarta parizienilor, scor 4-1.

Mbappe a făcut 5-1, în minutul 62, marcând fără probleme de la zece metri, după o pasă primită de la Di Maria, potrivit News.ro.

Vezi aici cele mai importante momente ale partidei de pe Stadionul Parc des Princes.

  • Grupa H

PSG vs Istanbul Başakşehir 5-1

Au marcat: Neymar '21, '38, '50, Mbappe '42 (p), '62

RB Leipzig vs Manchester United 3-2

Au marcat: Angelino '2, Haidara '13, J. Kluiver '69 / Fernandes '80 (p), Pogba '82.

Clasament:

1. PSG (13-6) 12

2. RB Leipzig (11-12) 12

3. Manchester United (15-10) 9

4. Istanbul BB (7-18) 3

Leipzig și PSG s-au calificat în optimile de finală ale Champions League, Manchester United merge în 16-imile Europa League.