Nu mai este antrenorul celor de la CFR, dar în cursul zilei de marți a primit titlul de cetățean de onoare al județului Cluj. Dan Petrescu (52 de ani) s-a arătat încântat de distincția primită și a precizat că se simte deja clujean.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alături de CFR, Petrescu a cucerit trei titluri de campion al României. De asemenea, gruparea din Gruia a impresionat și în Europa, acolo unde a prins primăvara Europa League.

Ce a spus Dan Petrescu

"Nu mi-am pregătit un discurs, cum a făcut Neluțu (n.r.- Sabău). Dar cred că ar fi trebuit pentru că sunt mult mai emoționat aici decât în fața jucătorilor. Este un moment special din viața mea, rar mi s-a întâmplat să fiu așa de emoționat ca acum.

Am mai avut succese, trofee, am fost apreciat peste tot unde am fost ca jucător, nu numai la Chelsea și nu numai în România, iar ca antrenor la fel, cred că mi-am făcut datoria. Sunt onorat să mă aflu aici.

Le mulțumesc tuturor jucătorilor pe care i-am antrenat în ultimii trei ani și cu care am reușit performanțe fantastice. Dar succesele cele mai mari au venit în afara terenului, unde am cunoscut niște oameni fantastici, oameni care au stat cu mine și la bine și la greu.

Dacă înainte știam că am o casă în București, acum e clar că am o altă casă și în Cluj, mă simt clujean pentru faptul că am stat trei ani de zile aici. Nu e ușor să stai trei ani de zile ca antrenor în România pentru că e foarte greu să menții standardul.

Sigur mă voi întoarce la Cluj, nu știu dacă din postura de antrenor, dar este posibil, în viață nu știi niciodată ce se întâmplă. Vreau să mulțumesc tuturor. Mulțumesc, Cluj!" - Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.