FC Argeş a anunţat, miercuri, că s-a aflat în negocieri avansate cu echipa tehnică Adrian Dulcea/Valentin Sinescu, după despărţirea de Ionuţ Moşteanu, însă a decis să nu încheie un acord cu aceştia şi să nu mai existe “experimente pe seama echipei”, astfel că va analiza “cât mai multe variante de antrenori principali reprezentativi”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Până la terminarea sezonului regular, conducerea tehnică va fi asigurată de Paul Ciobanu, Augustin Eduard, Andrei Speriatu şi Viorel Dumitrescu, cu toţii angajaţi ai ACSC FC Argeş.

“Primarul Gentea Cristian şi conducerea FC Argeş, prin preşedintele Consiliului Director, Mihai Foamete, pun piciorul în prag şi dispun măsuri radicale, în ceea ce priveşte viitorul echipei, impunând obiective clare staff-ului tehnic pe termen scurt, mediu şi lung.

Astfel, deşi se afla în discuţii avansate cu o altă echipă tehnică, respectiv Dulcea-Sinescu, după încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul principal Ionuţ Moşteanu, totuşi conducera clubului a luat hotărârea de a nu încheia nici cu aceştia un acord, demers asumat de către club, după mai multe runde de discuţii şi negocieri.

Din această perspectivă, Primarul municipiului Piteşti, împreună cu preşedintele CD, au hotărât că nu mai este admisibilă efectuarea de experimente pe seama echipei, sens în care s-a luat decizia ca în perioada ce va urma să fie analizate cât mai multe variante de antrenori principali reprezentativi, atât pe plan intern, cât şi internaţional, care să se bucure de recunoaştere şi apreciere în fotbalul actual, astfel încât, alături de acesta, vulturii alb-violeţi să poată progresa atât ca joc, cât şi ca mentalitate, în perioada care va urma.

S-a apreciat, atât de către conducere, cât şi de către principalul investitor al echipei – dl Tudose Viorel, faptul că, un astfel de demers se impune a se efectua de îndată, astfel încât, începând din acest moment să putem vorbi în termeni clari despre iniţierea unui proiect la FC Argeş pe o durată de 5 ani, cu obiectiv imediat rămânerea în Liga 1 în sezonul 2021-2022.

Totodată, în cadrul clubului, în urma unei largi consultări cu toţi cei care sunt implicaţi în activitatea echipei, s-a luat decizia ca în această perioadă rămasă până la terminarea turului sezonului regular, respectiv pentru următoarele 4 meciuri rămase, conducerea tehnică a echipei să fie asigurată de către staff-ul tehnic format din Paul Ciobanu, Augustin Eduard, Andrei Speriatu şi Viorel Dumitrescu, toţi aceştia fiind deja angajaţi în cadrul ACSC FC Argeş”, se arată pe site-ul grupării.

În urmă cu două zile, FC Argeş anunţa că Adrian Dulcea şi Paul Ciobanu sunt noii antrenori ai echipei, raporturile contractuale cu Ionuţ Moşteanu şi Dragoş Radu încetând pe cale amiabilă, informează News.ro.