Zlatan Ibrahimovic a anunțat cât va lipsi de pe teren după accidentarea din meciul cu Napoli

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 25 noiembrie 2020, 15:35 Sport | Fotbal


Zlatan Ibrahimovic
Foto: Alberto Lingria / Xinhua News / Profimedia
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a suferit o leziune musculară la coapsa stângă, în meciul pe care echipa lui, AC Milan, l-a câştigat, duminică, în deplasare, cu 3-1, în faţa formaţiei Napoli.

Presa italiană a evocat o perioadă de indisponibilitate de o lună pentru golgheterul din Serie A, dar suedezul spune că nu va sta pe tuşă atât.

"Nu e nimic serios, o săptămână sau două", a precizat el.

Ibrahimovic afirmă că nu poate trăi fără fotbal.

"De fiecare dată când port ghetele de fotbal, mă gândesc: <Uau, asta este ceea ce vreau să fac>. Este pasiunea mea. Fotbalul este cel mai bun prieten al meu, fără fotbal nu aş fi cine sunt. Fără asta, mă simt pierdut", a declarat Zlatan, pentru Aftonbladet.

La patru ani după ce şi-a anunţat retragerea internaţională, atacantul echipei AC Milan, în vârstă de 39 de ani, 116 selecţii şi 62 de goluri, şi-a reafirmat dorinţa de a reveni în prima reprezentativă.

"Dacă mă întrebi, voi fi sincer: da, îmi lipseşte echipa naţională. Nu este un secret. Celui care nu-i lipseşte şi-a terminat deja cariera. Şi eu nu mi-am terminat cariera", a afirmat Ibrahimovic, desemnat, marţi seară, pentru a XII-a oară cel mai bun jucător suedez al anului.

Suedia este calificată la Euro-2020, competiţie la care face parte dintr-o grupă alături de Spania, Polonia şi Slovacia.

Zlatan Ibrahimovic a marcat în toate meciurile în care a jucat în Serie A în acest sezon, şase partide din opt.

Doar alţi trei jucători au mai înscris în primele şase meciuri în care au evoluat într-un sezon, de-a lungul timpului: Gabriel Batistuta (Fiorentina, sezonul 1994/1995), Christian Vieri (Inter, 2002/2003) şi Krzysztof Piatek (Genoa, 2018/2019).

Ibrahimovic are în acest moment zece reuşite şi conduce în clasamentul golgheterilor, în care este urmat de Cristiano Ronaldo (Juventus), cu opt goluri.

Atacantul suedez a marcat de două ori în meciul Napoli-AC Milan, scor 1-3, informează News.ro.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















733 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by