Barcelona traversează una dintre cele mai negre perioade din istoria recentă, iar jocul slab se împletește cu scandalurile din jurul vestiarului. Antoine Griezmann este una dintre țintele preferate ale presei, mai ales după ce unul dintre unchii săi l-a criticat aspru pe Lionel Messi.

Antoine GriezmannFoto: fcbarcelona.com

Context

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut tot mai multe comentarii ale unor persoane care au făcut parte din rândul apropiaților lui Griezmann. Unchiul și fostul impresar al lui Antoine au aruncat cuvinte grele la adresa lui Messi.

Cum se apără Antoine Griezmann

"N-am mai făcut-o de la prezentarea mea, am vrut să vorbesc doar pe teren, dar e momentul să spun lucrurilor pe nume. Am îndurat prea multe lucruri. Am spus: ajunge! Am nevoie de ajutor din partea tuturor. Pentru că nu vorbesc, eu sunt o țintă ușoară" - Antoine Griezmann, pentru Universo Valdano de la Movistar, conform gsp.ro.

Despre atacurile unchiului la adresa lui Messi

"Unchiul meu nu știe nimic despre fotbal. I-am spus lui Leo că nu am vorbit recent cu el. De fapt, nici nu am numărul lui de telefon. Nu am mai discutat cu el de când l-am invitat la nunta mea și nu a venit. Nu știu de ce vorbește, nu avem nicio legătură" - Antoine Griezmann.

Despre supărarea lui Messi

"Am vorbit cu Leo când am venit aici. Mi-a acordat suportul său, deși nu a înțeles de ce nu am fost de acord cu transferul cu un an în urmă. L-a deranjat că am refuzat prima ofertă. Oricum, am un respect enorm față de el, învăț multe de la el" - Antoine Griezmann.

Despre relația cu presa

"Dacă te iei după presă, mereu ceva merge prost. Dacă nu e un conflict cu Messi, atunci spun că vreau să plec de la Barcelona sau că o să fiu vândut în ianuarie.

Este obositor să vezi știri rele în fiecare dimineață. Și asta nu mă lasă să mă bucur de fotbal. Aproape că nu pot respira bine într-o astfel de zi. Accept criticile, pentru că încă nu dau cel mai bun randament posibil, sunt conștient.

Dar într-un an și jumătate am avut 3 antrenori, nu e ușor. Am nevoie de timp să mă adaptez atât eu la colegi, cât și ei la mine. Jurnaliștii trebuie să fie mai înțelegători cu mine, să nu mă mai critice atât de dur" - Antoine Griezmann.

Despre relația cu antrenorul Koeman

"Beneficiez de încredere din partea antrenorului. Au fost doi ani dificili pentru mine, dar mai sunt multe meciuri de jucat. Cred că putem câștiga trofee, dar trebuie să arătăm asta pe teren. Și e rândul meu să arăt că sunt gata să joc pentru acest club" - Antoine Griezmann.

Despre Quique Setien

"Când am jucat 5 minute cu Atletico, când era el antrenor, m-a întrebat dacă vreau să vorbim, iar eu i-am răspuns că nu e necesar. M-a întrebat cam cât timp o să fiu nervos. Încă sunt (n.r. râde)" - Antoine Griezmann.

Despre când se va tunde

"Multă lume vrea să mă tund, dar nu am s-o fac. Băiatul meu și soția sunt încântați și vor să îl păstrez așa", a conchis Griezmann.

Prima șansă a lui Antoine Griezmann pentru a răsplăti încrederea antenorului va fi la meciul de marți seara cu Dinamo Kiev, din Champions League. Catalanii au 9 puncte după primele trei etape disputate.

Situația este însă una foarte grea pentru Barca în LaLiga: După disputarea a opt partide din actualul sezon competițional, catalanii au acumulat 11 puncte. Formația lui Ronald Koeman se află pe locul 13 (!) în LaLiga. Liderul Real Sociedad are 23 de puncte (Barca are însă două meciuri mai puțin disputate decât bascii).