​Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Adrian Mutu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă online, că jucătorii săi trebuie să fie "aproape perfecţi" pentru a câştiga împotriva reprezentativei Danemarcei meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European de fotbal Under 21 de anul viitor, potrivit Agerpres.

Adrian MutuFoto: frf.tv

"Ştim cât de puternici sunt adversarii, de aceea ne concentrăm foarte mult pe jocul nostru pentru pentru că avem nevoie de victorie. Iar pentru acest lucru este nevoie să fim aproape perfecţi. E important ca băieţii să arate atitudine, pentru că tactic ştiu ce au de făcut în teren. Le-am explicat foarte clar, iar ei au lucrat foarte bine în această săptămână. Fiind un meci care decide o calificare, l-aş compara tot cu unul împotriva Danemarcei. Adică Danemarca - România, de acum 17 ani, jucat la Copenhaga. Din păcate pentru noi acel meci s-a terminat 2-2, primind gol în ultimele secunde ale meciului şi pierzând în acelaşi timp şi calificarea. Sper ca mâine să obţinem calificarea şi să mergem la Campionatul European", a spus Mutu.

"Am auzit ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ şi îmi pare foarte rău pentru familiile îndurerate. Vom juca pentru ei şi sper ca mâine să le putem oferi şi noi puţin o bucurie", a adăugat selecţionerul.

Mutu a menţionat că partida cu Danemarca de marţi este cea mai importantă din cariera sa de antrenor de până acum: "Chiar dacă am mai jucat un meci de baraj la Voluntari, miza fiind atunci menţinerea în Liga I, acesta este cel mai important meci din cariera de antrenor".

El a explicat motivul pentru care Ianis Hagi se află în lotul său la tineret, iar Dennis Man în cel al primei reprezentative. "În primul rând echipa mare are prioritate, iar când Mirel Rădoi mi-a spus că are nevoie de Man lucrurile au fost deja clare", a afirmat Mutu.

Întrebat pe cine pariază într-un concurs de executat lovituri libere directe între Adrian Mutu şi Ianis Hagi, selecţionerul a răspuns: "Pe Ianis să pariaţi, şi eu aş paria pe el. Execută foarte bine, loveşte bine atât cu dreptul, cât şi cu stângul. Cred că în viitor va deveni şi mai bun la aceste lovituri libere".

Mutu a precizat că fiul lui Gheorghe Hagi va face diferenţa atunci când va veni momentul. "Ianis Hagi este un fotbalist super-profesionist, nu am nimic să-i reproşez, a venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat foarte bine. Cred că nu ar trebui să îi dea prea mare importanţă presiunii pe care o simte, pentru că nu joacă doar el, face parte dintr-o echipă. Important este să se bucure de fotbal. Să stea calm, să aibă linişte pentru că momentul în care va putea face diferenţa va veni", a mai spus Adrian Mutu.

Selecţionata U21 de fotbal a României întâlneşte, la 17 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, reprezentativa Danemarcei, în ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021. Partida cu Danemarca poate asigura calificarea "tricolorilor" la EURO 2021 în cazul unei victorii.