Vedetele Erling Haaland (Borussia Dortmund) şi Martin Oedegaard (Real Madrid) nu lipsesc din lotul alcătuit de selecţionerul Norvegiei, Lars Lagerback, în vederea meciului amical cu Israelul, de pe 11 noiembrie, şi a partidelor împotriva României şi Austriei, care vor avea pe 15, respectiv 18 noiembrie, în Liga Naţiunilor, informează Agerpres.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Pe 11 noiembrie, Norvegia va primi vizita Israelului, la Oslo.

În Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor, Norvegia va întâlni România pe 15 noiembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti. Pe 11 octombrie, scandinavii i-au învins pe tricolori la Oslo cu scorul de 4-0, după golurile lui Erling Braut Haaland (minutele 13, 64, 74) şi Alexander Soerloth (39).

Pe 18 noiembrie, în ultimul meci din grupă, Norvegia va primi replica Austriei, la Viena.

Iată lotul anunţat luni de Lars Lagerback:

Portari: Rune Almenning Jarstein (Hertha Berlin, 69 selecţii - 0 goluri marcate), Andre Hansen (Rosenborg BK, 5-0), Sondre Lovseth Rossbach (Odds Ballklubb, debutant);

Fundaşi: Kristoffer Vassbakk Ajer (Celtic FC, 19-0), Haitam Aleesami (Amiens SC, 31-0), Omar Elabdellaoui (Galatasaray, 49-0), Martin Linnes (Galatasaray, 27-1), Birger Solberg Meling (Nîmes Olympique, 14-0), Stefan Strandberg (FC Ural Ekaterinburg, 13-0), Jonas Svensson (AZ Alkmaar, 19-0), Leo Oestigard (Coventry City FC, debutant), Stian Rode Gregersen (Molde, debutant);

Mijlocaşi: Patrick Berg (Bodo/Glimt, debutant), Sander Berge (Sheffield United FC, 24-1), Mohamed Elyounoussi (Celtic FC, 28-6), Jens Petter Hauge (AC Milan, 1-0), Markus Henriksen (Rosenborg, 58-3), Stefan Johansen (Fulham FC, 55-6), Fredrik Midtsjoe (AZ Alkmaar, 6-0), Mathias Antonsen Normann (FC Rostov, 7-1), Morten Thorsby (Sampdoria, 3-0), Martin Oedegaard (Real Madrid, 25-1);

Atacanţi: Erling Braut Haaland (Borussia Dortmund, 7-6), Joshua King (AFC Bournemouth, 51-17), Alexander Soerloth (RB Leipzig, 27-9).