Guvernul britanic a decis sâmbătă ca Anglia să reintre în carantină începând de joi, 5 noiembrie, până pe 2 decembrie, pentru a stăvili cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus. Oliver Dowden, ministrul Sporturilor, a venit imediat cu o precizare în legătură cu meciurile din Premier League.

Logo Premier LeagueFoto: premierleague.com

Școlile vor rămâne deschise, iar meciurile din Premier League vor continua, fără spectatori, în pofida noilor măsuri anunţate de premierul Boris Johnson în Marea Britanie.

"Deplasările către locul de muncă vor fi autorizate. Acesta include şi sportul de elită care se va desfăşura fără spectatori", a scris pe Twitter, ministrul Culturii, Oliver Dowden, care este şi ministru al Sporturilor.

Autorităţile au confirmat sâmbătă că Marea Britanie a depăşit pragul de 1 milion de contaminări cu SARS-CoV-2.

Prim-ministrul Boris Johnson a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Anglia va intra în carantină din 5 noiembrie până pe 2 decembrie şi le-a cerut englezilor să stea acasă pentru ca sistemul naţional de sănătate (NHS) să fie protejat, transmite News.ro.