​Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a decis, miercuri, modificarea Protocolului medical pentru desfăşurarea competiţiilor, informează frf.ro.

FRFFoto: frf.ro

Prin noile prevederi referitoare la cazurile depistate pozitiv în urma testării COVID, conform noului protocol, pacientul pozitiv SARS-COV-2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare, cu exceptia persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.

Dacă persoana este totuşi retestată, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecţie, cu excepţia cazurilor menționate anterior.

Cluburile de fotbal şi futsal care au înregistrat sau vor înregistra cazuri pozitive nu vor mai fi nevoite să testeze persoanele respective timp de 90 de zile, fiind, implicit, scutite de costurile testărilor RT-PCR, potrivit News.ro.