​Transferuri, promisiuni, speranțe. Momentan, "noul Dinamo" nu are demarajul așteptat, formația din Ștefan cel Mare aflându-se pe locul 14 în ierarhia Ligii 1 la fotbal (sub gruparea bucureșteană se află doar FC Argeș și Astra Giurgiu).

Cosmin ContraFoto: fcdinamo.ro

După un nou meci slab al formației sale, Cosmin Contra recunoaște evoluția modestă a elevilor săi, dar lansează și un atac: "Dinamo nu este dorită în play-off", aluzie la penaltiul primit de CSU Craiova (decizie care, până la urmă, a stabilit învingătoarea confruntării de pe Arena Națională).

Ce a spus Contra după duelul cu Craiova, pierdut cu 1-0:

  • "Nu sunt mulţumit de jocul echipei, poate este cel mai slab meci de la partida cu Chindia. Nu am avut prospeţime, nu am avut viteză de joc, penaltiul împotriva noastră ne-a făcut să avem plumb în picioare, nu am avut limpezime, idei.
  • Mă aşteptam mai mult de la jucătorii tehnici. Am întâlnit liderul, o echipă foarte bună, o echipă închegată, cu un antrenor cu experienţă, dar mă aşteptam la mai mult de la jucătorii mei. Alex Garcia a venit de zece zile, nu putem să-i cerem să câştige, este un joc de echipă, e un joc colectiv.
  • Dacă nu vom câştiga foarte repede se vor complica lucrurile. Situaţia este foarte îngrijorătoare. Sunt preocupat de situaţia în care suntem. Nu mă aşteptam, mă aştepştam să avem mai multe puncte, dar din păcate trebuie să revin la deciziile de arbitraj.
  • Şapte etape, şapte greşeli de arbitraj împotriva lui Dinamo. Nu ştiu din ce cauză CCA, prin şefii pe care îi are, nu analizează foarte bine acaestă situaţie. Eu nu zic că nu a fost penalti, eu nu zic că nu a fost penalti la meciul cu UTA, poate astăzi nu a fost penalti.
  • Astăzi a fost un penalti foarte uşor acordat, se întâmplă în careu poate zece (n.r. - situaţii similare). Poate şi noi am căzut în careu, ei au căzut în careu şi le-a dat penalti.
  • Sunt preocupat, pentru că, indiferent dacă azi am făcut un meci slab, şi recuonsc că nu am avut prospeţimea de la celelalte jocuri, am întâlnit şi un adversar foarte bun, maniera de arbitraj împotriva lui Dinamo mă face să fiu foarte îngrijorat.
  • Sper să fie doar greşeli omeneşti, dar la fiecare meci al lui Dinamo nu mai ştiu ce să mai cred. Sunt foarte dezamăgit, pentru că de şase etape, de când sunt eu, trei etape consecutive cu penalti împotriva lui Dinamo... Nu ştiu dacă e dorită Dinamo să fie în play-off, probabil nu este dorită Dinamo să fie în play-off, chiar dacă s-a început un proiect nou.
  • Trebuie să fim puternici de acum şi să încercăm să fim mai atenţi şi să încercăm să jucăm şi împotriva deciziilor de arbitraj", a declarat Cosmin Contra, la finalul partidei cu CS U Craiova.

VIDEO Liga 1: Seria victoriilor continuă pentru CSU Craiova (1-0 vs Dinamo București)