​Meciurile din prima ligă argentiniană se vor relua la 30 octombrie, a anunţat preşedintele federaţiei, Claudio Tapia, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Competiţia nu va fi în sistem campionat, ci va avea un nou format. Potrivit as.com, echipele vor fi împărţite în şase zone de câte patru formaţii, în care vor avea loc meciuri fiecare cu fiecare, tur-retur. Primele două clasate în fiecare zonă vor continua să lupte pentru titlu şi pentru Copa Libertadores, în două zone de câte şase echipe, în timp ce ultimele două vor juca pentru un loc în Copa Sudamericana, tot împărţite în două zone.

Meciurile din faza a doua vor fi într-o singură manşă. Ocupantele primelor poziţii vor juca finala, pentru titlu, respectiv pentru un loc în Copa Sudamericana.

La finalul competiţiei nu va retrograda nicio echipă. Partidele vor avea loc fără spectatori, cu respectarea unui strict protocol sanitar.

Liga a doua va începe la 7 noiembrie, iar campionatul feminin, la 23 noiembrie.

Campionatul Argentinei a fost oprit la 11 martie, după 23 din cele 46 de etape, iar decizia ca fotbalul să nu se reia a fost luată la finalul lunii aprilie. Nicio echipă nu a retrogradat.